După cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro, Ministerul Culturii va renova radical Sala Palatului din București pentru a putea organiza în condiții optime concerte în cadrul Festivalului Enescu și alte evenimente artistice. În acest scop, sala va fi transferată de la RA-APPS din nou ministerului, iar costul estimat al renovării, care depășește 30 milioane de euro, va fi asigurat dintr-un împrumut de 180 milioane de euro contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Sala Palatului a fost transferată, în 2006, din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS) către Ministerul Culturii, iar, în 2013, a fost redată Regiei, după ce ministrul Culturii de atunci, Vlad Alexandrescu, a propus construcția unei noi săli de concerte, de până la 2.400 de locuri, în locul imobilului denumit Garajele Leonida și aflat lângă Palatul Victoria, sediul Guvernului.
Profit.ro a relatat însă că Ministerul Culturii a renunțat la ideea construcției unei noi săli de concerte pe locul actualului garaj al Guvernului, dar va renova în schimb radical Sala Palatului.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acum, Guvernul pregătește din nou transferul Sălii Palatului către Ministerul Culturii.
Operațiunea este argumentată prin faptul că Ministerul Culturii să depună dosarul de finanțare, în mare parte finalizat din punct de vedere tehnic, spre analiza și aprobarea BDCE. Experții Băncii au efectuat, în 2016 și 2017, două misiuni de evaluare în România și sunt în principiu de acord să acorde Guvernului un împrumut de circa 180 milioane de euro, în scopul finanțării renovării Sălii Palatului, Muzeului Național de Istorie a României și clădirii Teatrului şi Operei din Cluj.
Împrumutul ar putea fi astfel aprobat în martie anul viitor, pentru ca, cel mai târziu, în intervalul 2019-2020 să fie începute lucrările la toate cele trei edificii.
Participația României va fi de maximum 30%, împrumutul urmând a fi acordat conform termenilor standard ai finanțatorului, pe o perioadă de 20 de ani, din care până la 5 ani perioadă de graţie, pentru fiecare tranşă disponibilizată din împrumut. Termenii financiari aferenţi fiecărei tranşe din împrumut vor fi stabiliți la momentul efectuării tragerii respective, în funcţie de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale. Perioada de implementare estimată este de 6 ani.
CITEȘTE ȘI Luptă Guvern-Primărie pe Esplanada: Justiția preia rapid terenul de 10 hectare, vânat anterior de companii imobiliare, inclusiv miliardarul Demyan, și cerut de Firea. Terenul este pregătit din regimul CeaușescuMinisterul Culturii susține însă că lucrările în cazul Sălii Palatului ar putea începe în 2018 și ar fi finalizate în decursul a 3 ani.
Valoarea totală a investiției a fost estimată la 28,7 milioane euro, fără TVA.
RA-APPS a contractat deja serviciile de proiectare, iar Ministerul Culturii va rambursa Regiei 4,5 milioane lei pentru plata proiectului tehnic al reabilitării imobilului, care este în curs de finalizare.
MInisterul Culturii a redactat un document în care arată că experții consultați au menționat nevoia unei săli modulare de 2.000-3.000 de locuri, iar ”transformarea și adaptarea acestui imobil petru a servi ca sală de concerte ar plasa definitiv capitala noastră pe harta circuitelor muzicale internaționale prin anvergura Festivalului Internațional „George Enescu”, care va putea, în sfârșit, să asigure desfășurarea acestui eveniment în condiții demne de secolul XXI”.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cătălin Homor, fostul șef al Metrorex și Companiei de Infrastructură Rutieră, angajat de Copos pentru a construi turnul de birouri de peste 100 de metriBucureștiul nu dispune în prezent de o sală de concerte adaptată exigențelor tehnice necesare unui eveniment de amploare precum Festivalul Internațional ”George Enescu”, care a devenit un brand cultural de țară și a adus renume Capitalei din punct de vedere cultural.
Cocertele susținute în cadrul festivalului au fost organizate adesea în condiții necorespunzătoare din punct de vedere al acusticii sălilor, al numărului de locuri, al sistemelor de instalații și echipamente, al securității, recurgându-se de multe ori la improvizații și reamenajări incapabile să răspundă exigențelor în domeniu.
Unele dintre marile orchestre ale lumii au susținut concerte în Sala Palatului, iar dirijori faimoși, precum Zubin Mehta, președintele onorofic al ediției din 2017 a Festivalului Enescu, au pledat pentru renovarea de urgență Sălii Palatului, astfel încât să asigure acustica necesară concertelor simfonice.
Construcția unei noi săli de concerte fusese promisă de fostul primar al Bucureștiului Sorin Oprescu încă din primul său mandat, dar nu a fost pusă în practică.
CITEȘTE ȘI Parlamentul și Guvernul s-au pus de acord: Cluburile, restaurantele, hoteluri sau magazinele vor anunța prin panouri că nu dețin autorizația de securitate la incendiuSala Palatului este cunoscută drept locul în care Partidul Comunist organiza congresele de partid și în care Nicolae Ceaușescu era reales în unanimitate în fruntea partidului, dar, deși proiectată în perioada comunistă, clădirea este creația unor arhitecți formați în perioada interbelică.
Clădirea a fost construită între anii 1959-1960, arhitect șef fiind Horia Maicu, dar arhitectul care a realizat proiectul a fost Tiberiu Ricci. Acesta din urmă lucrase, înainte de război, la firma de marelui arhitect Duiliu Marcu, care a contribuit la proiectarea Academiei Române, Palatului Victoria, Palatului CFR, actualul Minister al Transporturilor, sau Hotelului Athenée Palace, actual Hilton.
Fostele Garaje Leonida. Actual Service Aviatorilor
În 1960, când a fost inaugurată printr-un concert susținut de marele violonist rus David Oistrach, Sala Palatului avea o capacitate de 3.000 de locuri, dar, în anii ’80, Nicolae Ceaușescu a solicitat extinderea sălii la 4.000 de locuri, cât are și în prezent.
Din echipa inițială de arhitecți a făcut partea și Romeo Belea, care a lucrat totodată la proiectul clădirii Teatrului Național. Clădirea Naționalului din București a avut aceeași soartă cu cea a Sălii Palatului, fiind modificată la ordinul lui Ceaușescu. Cu sprijinul lui Romeo Belea, Teatrul Național a fost refăcut complet în ultimii ani, în prezent fiind unul din cele mai moderne teatre din Europa.
Guvernul va renova Sala Palatului după modelul Teatrului Național, prin reducerea capacității acesteia și transformarea într-o sală modulară, care să poată fi modificată și adaptată în funcție de tipul de concerte sau spectacole pe care le va găzdui.
Schiță-planșă de la Sala Palatului. Sursa: www.artoteca.ro