Regenerare urbană și proiecte transformatoare. Cartier Coresi & Reșița

Regenerare urbană și proiecte transformatoare. Cartier Coresi & Reșița
scris 15 dec 2021

Cum ar fi să ajungi în aproape 15 minute pe jos sau cu bicicleta la locul de muncă, școală, magazin, sau la sala de sport? Brașovenii din Cartier Coresi, cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, se pot bucura de cel mai nou concept de urbanism – ”orașul sfertului de oră”. Ceetrus România, dezvoltatorul proiectului Cartier Coresi, a preluat și adaptat acest concept, lăsând în urmă ”cartierele dormitor” (cartiere cu o alimentară și o școală) pentru a face loc orașului sfertului de oră. Pentru activitățile copiilor, muncă, sport, servicii medicale și de divertisment, locuitorii din Cartier Coresi nu trebuie să traverseze de multe ori orașul sau să parcurgă zilnic zeci de kilometri pe străzi aglomerate și poluate.

Conceptul a fost lansat de Carlos Moreno, profesor la Universitatea Sorbona, pentru Paris și implementat de primarului orașului, Anne Hildalgo. Acest trend poate fi cu ușurință aplicat în vechile cartiere ce au potențial de ar fi revitalizate: o veche fabrică în sală de spectacole sau centru sportiv, un loc viran într-un loc de joacă.

Urmărește-ne și pe Google News

Regenerare urbană și proiecte transformatoare. Cartier Coresi & Reșița

Cartier Coresi reprezintă primul demers de reînnoire urbană și remodelare a unei zone industriale aflate în zona de nord a orașului. Ceetrus a dezvoltat un proiect integrat de revalorizare a fostei platforme industriale Tractorul. În analiza privind dezvoltarea proiectului, compania a ținut cont în primul rând de impactul proiectului asupra mediului și reutilizarea urbană a terenului.

Cartier Coresi integrează cele patru funcționalități dezvoltate de Ceetrus: Coresi Shopping Resort, Coresi Avantgarden (alături de Kasper Development), Coresi Business Campus (alături de Ascenta) și hotelul Qosmo, inaugurat în iulie 2021 și operat de către Kronwell.

Regenerare urbană și proiecte transformatoare. Cartier Coresi & Reșița

Coresi reprezintă cartierul prietenos cu locuitorii lui, în care totul se rezolvă la un sfert de oră de mers pe jos sau cu bicicleta. Brașovenii care locuiesc aici nu mai sunt nevoiți să petreacă mult timp în trafic sau să se deplaseze pentru a avea acces la diverse facilități: centru comercial, săli de fitness, băcănii, bănci, magazine de telefonie, restaurante, cabinete stomatologice. În ”orașul de 15 minute”, poluarea aerului este substanțial redusă. Locuitorii acestui cartier se pot bucura și de o calitate îmbunătățită a vieții, de un loc unde vecinii găsesc tot ce au nevoie pentru a socializa și de a trăi într-un mediu armonios și dinamic.

În toate proiectele dezvoltate, misiunea Ceetrus este de a-și asuma rolul de facilitator, de catalizator urban și comunitar, rol care devine indispensabil pentru o dezvoltare urbană coerentă și durabilă în România.

Astfel, în contextul misiunii de a construi și dezvolta orașul de mâine Ceetrus a demarat un nou proiect de regenerare urbană – Reșița 2030: Împreună schimbăm fața orașului, amplasat pe platforma industrială Mociur – UCMR Reșița, cu un masterplan ce include funcțiuni mixte și o perspectivă de dezvoltare de 15 ani. 

Masterplanul pentru Reșita presupune o dezvoltare în patru etape – retail, office, divertisment și hotel, corelată cu 3 faze de dezvoltare de rezidențial, având o anvergură totală de 49.200 de metri pătrați și 1.900 de unități locative. În toate elementele arhitecturale s-a avut în vedere păstrarea caracteristicilor locale, definitorii pentru Reșița: metal, cărămidă, spații verzi generoase.  

Regenerare urbană și proiecte transformatoare. Cartier Coresi & Reșița

Viziunea și conceptul proiectului integrează și strategia de dezvoltare și mobilitate locală și regională a autorităților locale. Proiectul își propune să faciliteze conexiunile din comunitate și să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a orașului. 

Pentru Ceetrus, viitorul este strâns legat de viziunea și misiunea pe care și le-a asumat: actor major al regenerării urbane și comunitare din România. Compania își dorește să dezvolte proiecte mari, de impact, în zona regenerării urbane, prin care să  contribuie la dezvoltarea României, în colaborare cu administrațiile locale și centrale. În acest sens, Ceetrus își dorește să dezvolte în continuare acele locuri unice care să aducă bucurie oamenilor zi de zi. Aceasta orientare depășește cadrul unui proiect de retail, rezidențial sau office – este o orientare către nevoile comunităților.

În ianuarie 2021 grupul francez deținut de familia Mulliez, a anuțat crearea companiei de servicii Nhood care acționează în numele companiilor Asociației Familiale Mulliez (AFM) – printre care se numără și Ceetrus. Nhood acționează în numele proprietarilor de active imobiliare, precum Ceetrus, și parteneri terți (din exteriorul ecosistemului AFM) care și-au manifestat deja încrederea în parteneriatul cu Nhood (Morgan Stanley în Italia, Pharos Real Estate Fund SCA în Luxemburg, Primonial și CNP în Franța).

Un material Investing in Property

viewscnt
Afla mai multe despre
cartier coresi
coresi shopping resort
coresi avantgarden