Regia Autonomă “Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), aflată în subordinea Guvernului, a lansat la vânzare două terenuri în cartierul Primăverii, una din cele mai exclusiviste zone din Capitală. Terenurile se află în apropierea vilelor de protocol ale regiei, inclusiv de cea în care își are reședința oficială președintele României, Klaus Iohannis.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Potrivit datelor analizate de Profit.ro, RA-APPS și-a scăzut anual volumul vânzărilor de imobile pe care le deține în administrare, strângând astfel, în 2017, doar 2,6 milioane euro, adică un sfert din încasările anului 2016. Începând cu 2017, volumul vânzărilor a scăzut drastic, ajungând doar la câteva vânzări ocazionale.
Mai este important: Anul trecut, însă, după cum a relatat Profit.ro, RA_APPS a reușit să vândă, din a doua încercare, spații de birouri din centrul Capitalei, în fostul Palat Astra, pentru o sumă de peste 1,3 milioane de euro, în ciuda faptului că tot mai multe ministere intră pe piața imobiliară căutând oferte pentru închirieri de birouri, pentru că RA-APPS nu mai deține spații adecvate pe care să le pună la dispoziție ministerelor.
CITEȘTE ȘI Soția fostului fotbalist Gică Popescu își dublează cota la Rozmarin, hotel de referință al stațiunii Predeal în regimul comunistAcum, la începutul anului, a lansat o licitație deschisă cu strigare pentru vânzarea a două terenuri din sectorul 1.
Cele două terenuri se află în cartierul Primăverii, vis-a-vis de Parcul pe Bordei și chiar pe strada în capătul căreia se află reședința oficială a președintelui României, Klaus Iohannis.
Tot la câțiva pași se află Vila Dante, care a fost închiriată, pe vremea Guvernul Ponta, Departamentului de Stat al SUA, pentru a fi reședința șefului de misiune al Ambasadei SUA la București. Tot în apropiere se află Vilele Lac 1 și 2, care sunt folosite pentru evenimente de protocol la nivel înalt.
CITEȘTE ȘI Legi fundamentale schimbate în construcții: Recepția va fi condiționată de racordarea la electricitate, gaz, apă și canal. Investitorii pot obține autorizațiile onlineUn prim teren intravilan pus în vânzare are suprafață de 122 mp și este de formă aproximativ neregulată, cu un raport bun al laturilor, plan, fără diferențe de nivel și nu beneficiază de acces la calea publică.
Prețul pornire în licitație pentru acest teren este de 301.480 euro.
Cel de-al doilea teren intravilan licitat are o suprafață de 124 mp și are o formă aproximativ regulată, este plan, fără diferențe de nivel, beneficiind de acces la calea publică.
Prețul de pornire al licitației pentru acest teren este de 306.422 euro.
Licitația va fi pe 30 ianuarie, data limită de înscriere la licitație fiind 28 ianuarie, ora 10,00.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fostul șef SIF Banat-Crișana Dragoș Bîlteanu cumpără teren de la arabi pentru a construi peste 1.600 de apartamente dedicate corporatiștilor din PiperaPentru ambele terenuri este vorba de o primă licitație.
Conform OUG 15/ 2013, RA-APPS poate organiza o serie de trei licitații publice cu strigare pentru un imobil, dar, în cazul în care nimeni nu oferă prețul de pornire, legea permite ca prețul să fie micșorat cu câte 10% la fiecare dintre licitațiile următoare.
Dacă la niciuna dintre cele trei nu se prezintă cumpărători, regia poate accepta oferte directe de cumpărare la un preț redus cu 30% față de prețul anunțat la prima licitație.