Prețurile la locuințe au scăzut din nou în Germania și în al doilea trimestru al anului în condițiile în care dobânzile de referință ridicate și-au pus amprenta pe piața imobiliară din cea mai mare economie a Europei, scrie Reuters pe baza ultimelor date publicate de biroul federal de statistică de la Berlin.
Prețurile la locuințele germane au scăzut cu 9,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cel mai mare declin de când Destatis, biroul federal de statistică al Germaniei, a început să colecteze acest tip de date în 2000, scrie Hotnews.ro.
Declinul a fost de 1,5% comparativ cu trimestrul anterior și ușor mai mare în zonele mai puțin populate decât în marile metropole.
În orașele precum Berlin, Hamburg și München prețurile le apartamente au scăzut cu 9,8% iar la casele pentru o familie și cele de tip duplex cu 12,6%.
Datele publicate luna trecută de Destatis au arătat că numărul de autorizații pentru construirea de apartamente a scăzut cu 27% în Germania în primul trimestru al lui 2023 în contextul în care majorarea repetată a dobânzii de referință de către Banca Centrală Europeană (BCE) pentru a combate inflația a dus la creșterea costurilor în acest sector.
BCE a decis pe 14 septembrie o nouă majorare a dobânzii de referință, cea de a zecea creștere consecutivă, care a urcat costul creditului la cel mai ridicat nivel din istoria instituției care coordonează băncile centrale din zona euro.
Ca urmare a acestei decizii, dobânda plătită de BCE pentru depozitele băncilor comerciale a ajuns la 4%, cel mai ridicat nivel de la lansarea monedei euro în 1999. În urmă cu doar 14 luni, aceeași dobândă era la un minim record de minus 0,5%, ceea ce însemna că băncile plăteau pentru a-și depozita numerarul în siguranță la BCE.
Economia germană, „motorul economic” al UE, s-a gripat
Banca centrală de la Berlin (Bundesbank) a notat în buletinul său lunar publicat la începutul acestei săptămâni că este posibil ca economia germană să se contracte din nou în trimestrul al treilea, în condițiile în care industria este în recesiune iar consumul privat are o contribuție limitată la creșterea economică.
„În pofida unei încetiniri a majorărilor de prețuri, a creșterilor solide a salariilor și a condițiilor bune de pe piața muncii, gospodăriile private amână în continuare cheltuielile. Pe lângă prudența consumatorilor, slăbiciunile din industrie afectează performanțele economice", nota Bundesbank.
CITEȘTE ȘI Criză de apartamente de închiriat la Târgu Mureș, după ce s-au înăsprit condițiile de creditareIndustria germană, puternic dependentă de exporturi, a fost afectată în mod deosebit de cererea slabă din China iar perspectivele de revenire rămân slabe, susțin economiștii.
Economia Germaniei a intrat în recesiune la începutul lui 2023, după un al doilea trimestru consecutiv de contracție, după cel de la finele anului trecut. Produsul intern brut al Germaniei a scăzut cu 0,3% în primele 3 luni ale anului curent, după un declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022.
Deși declinul s-a oprit în al doilea trimestru al acestui an, economia germană nu a reușit să revină pe plus, înregistrând o stagnare, sau creștere economică „zero”, după cum mai este denumită situația de către economiști.