Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere
scris 30 sep 2022

În perioada ianuarie-august, s-au eliberat 30.620 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 10,5% față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

”În perioada 1.I – 31.VIII.2022 s-au eliberat 30.620 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 10,5% față de perioada 1.I – 31.VIII.2021. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-783 autorizații), Sud-Muntenia (-771), București-Ilfov (-600), Vest (-421), Sud-Vest Oltenia (-347), Nord-Vest (-338), Sud-Est (-310) și Centru (-25)”, arată datele INS.

Urmărește-ne și pe Google News

AUGUST 2022 COMPARATIV CU IULIE 2022

În luna august 2022 s-au eliberat 4043 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (+4,6%), cu o suprafață utilă totală de 1.070.581 mp (-6,4%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 69,3% sunt pentru zona rurală, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Fabrica de Zahăr Luduș va fi închisă și demolată, anunță sindicatul. Guvernul promisese că o va salva CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Fabrica de Zahăr Luduș va fi închisă și demolată, anunță sindicatul. Guvernul promisese că o va salva

În luna august 2022 se evidențiază o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+178 autorizații), comparativ cu luna precedentă.

În profil teritorial, această creștere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+100 autorizații), Nord-Est (+75), Centru (+70), Sud-Vest Oltenia (+69) și Sud-Est (+60). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-86 autorizații), Vest (-62) și Sud-Muntenia (-48).

În luna august 2022 s-au eliberat 635 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale (+20,5%), în suprafață utilă totală de 216357 mp (-15,5%). Comparativ cu luna precedentă, în luna august 2022 s-a înregistrat o scădere (-39588 mp) a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-53.114 mp), Sud-Muntenia (-29.548), Vest (-18.541), Bucuresti-Ilfov (-8.602) și Sud-Vest Oltenia (-1.450). Creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+37.544 mp), Sud-Est (+27.049) și Nord-Est (+7.074).

AUGUST 2022 COMPARATIV CU AUGUST 2021

În luna august 2022 se evidențiază o scădere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-17%) cât și a suprafaței utile totale (-10,6%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

În profil teritorial, această scădere (-830 autorizații) a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (-182 autorizații), Sud-Muntenia (-172), Nord-Est (-154), Vest (-122), Nord-Vest (-97), Sud-Vest Oltenia (-68) și Sud-Est (-37). Creștere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+2 mp).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna august 2022 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri nerezidențiale (-6,3%) cât și a suprafaței utile totale (-7,2%).

În profil teritorial, această scădere (-16864 mp) a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-27.121 mp), Nord-Est (-16.026), Sud-Muntenia (-13.085), Sud-Vest Oltenia (-9.082) și Vest (-3.622). Creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+27.965 mp), SudEst (+23.480) și București-Ilfov (+627).

viewscnt
Afla mai multe despre
clădiri rezidențiale
ins