Liber la zgârie-nori în sudul litoralului

Liber la zgârie-nori în sudul litoralului
scris 18 oct 2021

În stațiunile din sudul litoralului (Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp), arondate municipiului Mangalia, regimul de înălțime al clădirilor ar putea să fie de peste 9 etaje. Un proiect de hotărâre privind dezvoltarea celor șase stațiuni turistice va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal (CLM) Mangalia săptămâna viitoare.

Conform proiectului, terenurile din stațiunile arondate Mangaliei care sunt în afara zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice, care nu sunt grevate de constrângeri/restricții urbanistice, precum și pe terenurile aflate în zona spațiilor verzi neprotejate, cu o suprafață mai mare de 5.000 mp, regimul de înălțime admis va fi de P+9 și peste, în vederea dezvoltării spațiului urban, arată Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

Stațiunile din sudul litoralului au cunoscut în ultimii ani un reviriment, după trei decenii de degradare constantă.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
zgârie-nori