Italienii de la Fincantieri vor construi puntea de oțel a podului suspendat de la Brăila, contract de 70 milioane euro

Italienii de la Fincantieri vor construi puntea de oțel a podului suspendat de la Brăila, contract de 70 milioane euro
scris 30 nov 2018

Grupul italian Fincantieri a obținut, prin subsidiara Fincantieri Infrastruture, o comandă de aproximativ 70 milioane de euro pentru construcția punții de oțel a viitorului pod suspendat peste Dunăre de la Brăila, considerat cel mai amplu proiect de infrastructură din România din ultimii 28 de ani.

Fincantieri va furniza puntea de oțel asocierii Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd., câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția podului. Odată terminat, podul va fi cel mai lung din țară și al treilea din Europa după lungimea segmentului central.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania italiană va angaja în jur de 200 de oameni pentru construirea și asamblarea celor 79 de blocuri ale punții de oțel, care cântăresc în total 20.000 de tone. Lucrările și activitățile de inginerie se vor desfășura în Valeggio sul Mincio (Verona).

Guvernul alocă peste 10 milioane lei exproprierilor pentru podul suspendat de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 28 de ani, în valoare de 2 miliarde lei CITEȘTE ȘI Guvernul alocă peste 10 milioane lei exproprierilor pentru podul suspendat de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 28 de ani, în valoare de 2 miliarde lei

Construcția podului de la Brăila, proiect cu o valoare de aproape 2 miliarde de lei, fără TVA, va începe în iunie anul viitor și va dura aproximativ 24 de luni.

Podul va avea o lungime totală de 1.974,30 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale, de 489,65 și 364,65 metri. Proiectul este cuprins în Master Planul General de Transport al României și face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiții Teritoriale Integrate), finanțabile din POIM 2014 - 2020, Axa Prioritară 2 "Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient".

“Pentru noi este o realizare de o importanță strategică, pentru că ne consolidează prezența pe o piață foarte specializată, cu potențial mare. Grație acestui contract, Fincantieri Infrastructure va fi prima companie italiană ce va lua parte la construirea unui pod suspendat de asemenea dimensiuni”, spune Giuseppe Bono, directorul general al Fincantieri.

Fincantieri, al patrulea cel mai mare constructor de nave la nivel global, este prezent în România prin subsidiara Vard, proprietarul șantierelor navale Vard Brăila și Vard Tulcea.

viewscnt
Afla mai multe despre
pod suspendat
brăila
dunăre
fincantieri
contract
punte otel