Guvernul arată că majorările sunt necesare având în vedere că, pe parcursul derulării contractului de proiectare și execuție, au apărut o serie de modificări legislative, economice și tehnice.
Astfel, Executivul va reaproba indicatorii economici ai obiectivului de investiții ”Construire Sală Polivalentă, municipiul Tulcea”, majorând cu 74 milioane lei, de la 119 milioane lei la 193 milioane lei, suma alocată construirii sălii.
Lucrările au început în aprilie 2020, iar autorizația de construire a fost emisă de Primăria Municipiului Tulcea în ianuarie 2022, potrivit datelor oficiale.
În prezent, stadiul fizic al lucrărilor de execuție este de aproximativ 85%, urmând ca în perioada următoare să fie finalizate lucrările interioare, exterioare, de instalații și dotări.

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.

Clădirea va dispune de tribune fixe și retractabile, un teren central de 28 x 50 m, conform standardelor Federației Internaționale de Handbal, vestiare pentru sportivi și oficiali, spații pentru presă (cabine, sală de conferințe, masă a presei), precum și o sală de antrenament suplimentară.
De asemenea, proiectul prevede o parcare subterană cu 78 de locuri.

Suprafața totală desfășurată este de 15.125 mp, iar regimul de înălțime al clădirii este S+P+M+1E.
Guvernul va reaproba și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Consolidare, reabilitare termică și modernizare corp C1, sediu IGSU”, din Capitală.
Ca urmare, suma alocată aproape că se dublează astfel, de la 69,3 milioane lei la 131,9 milioane lei, respectiv cu 62,6 milioane lei.
În urma reaprobării indicatorilor, suprafața construită va fi de 1.050 mp, iar suprafața desfășurată totală va fi de 10.324,72 mp.















