Guvernul amână aplicarea sistemului calității în construcții cu argumentul că ar bloca investițiile. Deși au avut 2 ani la dispoziție, autoritățile nu au elaborat însă reglementările necesare

Guvernul amână aplicarea sistemului calității în construcții cu argumentul că ar bloca investițiile. Deși au avut 2 ani la dispoziție, autoritățile nu au elaborat însă reglementările necesare
scris 22 feb 2018

Guvernul a prorogat cu 18 luni aplicarea noului sistem de calitate în construcţii, care ar fi intrat altfel în vigoare la 24 februarie, motivând decizia prin faptul că aproape 90.000 de societăți comerciale ar trebui să solicite acum autorităților certificarea în noul sistem, ceea ce ar conduce la un blocaj investițiilor private sau publice în construcții. Autoritățile ar fi trebuit însă să elaboreze în ultimii doi ani regulamentele de aplicare a noului sistem, dar acum promit o platformă de certificare până în 2020.

Legea nr. 163/ 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii a introdus trei noi componente în sistem:

Urmărește-ne și pe Google News

- certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează servicii de proiectare şi/sau consultanţă în construcţii;

- certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcţii;

- perfecţionarea profesională continuă a specialiştilor care desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor.

Noile prevederi ale legii includ obligați pentru investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanții, cercetătorii, proiectanții, verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați, diriginții de șantier autorizați, producătorii/fabricanții de produse pentru construcții, reprezentanții autorizați ai acestora, importatorii, distribuitorii de produse pentru construcții, organismele de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, organismele de evaluare tehnică europeană în construcții, organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcții, laboratoarele de analize și încercări în construcții.

România a avut, în decembrie, cea mai mare creștere a lucrărilor de construcție din UE CITEȘTE ȘI România a avut, în decembrie, cea mai mare creștere a lucrărilor de construcție din UE

Regulamentele cu privire la componentele sistemului calităţii în construcţii trebuiau elaborate până acum de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi aprobate prin hotărâri ale Guvernului.

Deoarece Legea 163/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial în 25 iulie 2016, termenul la care aceste componente ale sistemului calității ar trebui să intre în vigoare este 24 februarie 2018.

În momentul actual, potrivit datelor de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în România sunt înscrise peste 87.000 de societăți comerciale care au ca obiect activități cde construcții și care ar trebui să fie certificate conform regulamentului inițiat de MDRAP.

Organizarea de petreceri și tulburarea liniștii locatarilor dintr-un bloc - sancționate cu amenzi mai mari sau cu muncă în folosul comunității. Crește și amenda pentru refuzul legitimării în fața polițistului CITEȘTE ȘI Organizarea de petreceri și tulburarea liniștii locatarilor dintr-un bloc - sancționate cu amenzi mai mari sau cu muncă în folosul comunității. Crește și amenda pentru refuzul legitimării în fața polițistului

Guvernul arată că menținerea în vigoare a termenului de 24 februarie 2018, ca dată-limită pentru intrarea în vigoare a noilor certificări, ”ar însemna practic nu doar elaborarea unui regulament care să fie aprobat prin hotărâre de Guvern, ci că toate cele circa 87.000 de societăți comerciale ar trebui să solicite autorității competente, astfel cum urmează să fie definită, certificarea, fapt ce poate duce la un blocaj atât în domeniul investițiilor în construcții, fie ele din fonduri private fie din fonduri publice – naționale sau europene”.

Guvernul promite în schimb că ministerul, pe baza unui proiect cu fonduri europene, va realiza o plaformă care să asigure sistemul de certificare inclusiv prin interconectarea datelor relevante de la nivelul autorităţilor cu atribuţii relevante, proiect ce urmează să fie implementat în perioada 2018- 2020.

Prin intermediul sistemului de certificare și a platformei de certificare se va asigura punerea la dispoziţia titularilor de credite, investitorilor, a autorităţilor contractante, a unei liste oficiale – Registru Naţional de Certificare – cu operatorii economici certificaţi pe domenii, tipuri de construcţii, categorii de lucrări, care să permită acestora, selectarea operatorilor economici competenţi şi cu profil adecvat specificului construcţiilor pe care doresc să le realizeze. 

viewscnt
Afla mai multe despre
constructii
calitate
certificare
amana
investitii
blocare