Germania, afectată de deficitul de locuințe

Real Estate&Construcții   
Germania, afectată de deficitul de locuințe

Germania ar trebui să construiască 320.000 de noi apartamente în fiecare an, până în 2030, pentru a atenua deficitul de locuințe, arată rezultatele unui studiu realizat de Institutul federal de cercetări în domeniul construcțiilor și locuințelor (BBSR), transmite Reuters.

Studiul, solicitat de Ministerul Locuințelor, arată că deficitul de locuințe este în special ridicat în orașe ca Berlin, Munchen și Frankfurt.

Urmărește-ne și pe Google News
Olanda intenționează să își dubleze efectivele armatei CITEȘTE ȘI Olanda intenționează să își dubleze efectivele armatei

Autoritățile au acordat permise pentru construirea a aproximativ 216.000 de apartamente în 2024, în condițiile în care cea mai mare economie europeană se confruntă cu cea mai severă criză imobiliară din ultimele decenii, pe fondul dificultăților din sectorul construcțiilor, scrie Agerpres.

Ritmul acordării permiselor de construcție este cel mai lent din 2010, astfel încât Germania se află mult în urma obiectivului Guvernului de a construi 400.000 de noi apartamente în fiecare an, în condițiile creșterii populației, alimentate parțial de imigranții din Ucraina și Siria.

Timp de un deceniu, dobânzile scăzute au generat un boom imobiliar în cea mai mare piață de investiții imobiliare din Europa. Dar industria imobiliară din Germania, evaluată la 730 miliarde de euro, s-a blocat în 2022, când BCE a majorat semnificativ dobânzile pentru a contracara inflația ridicată. Industria nu era pregătită pentru aceste evoluții, proiectele de construcții s-au oprit, muncitorii și-au pierdut locurile de muncă, vânzările de locuințe s-au prăbușit iar mulți dezvoltatori au intrat în insolvență.

Lucrările de construcții în Uniunea Europeană au crescut CITEȘTE ȘI Lucrările de construcții în Uniunea Europeană au crescut

Directorii din industriei sperau la o redresare în sector anul acesta, dar recenta creștere a costurilor de împrumut - pe fondul planurilor masive de cheltuieli anunțate de Guvernul german - ar putea reprezenta o nouă lovitură.

Germania a fost cea mai afectată țară europeană de pe urma turbulențelor de pe piața imobiliară, care s-au resimțit de asemenea în China și Statele Unite, iar Deutsche Bank, cel mai mare creditor din Germania, avertiza recent că sectorul imobiliar rămâne sub presiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
locuințe