FOTO Familia Almășan, proprietara celui mai mare distribuitor de echipamente pentru saloanele de înfrumusețare din România, intră pe piața imobiliară cu un proiect premium

Familia Almășan, proprietara Rowe, cel mai mare distribuitor de echipamente pentru saloanele de înfrumusețare din România, intră pe piața imobiliară cu un proiect premium în zona Expoziției a Bucureștiului, unul dintre punctele fierbinți de pe harta imobiliară a României, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
FOTO Familia Almășan, proprietara celui mai mare distribuitor de echipamente pentru saloanele de înfrumusețare din România, intră pe piața imobiliară cu un proiect premium

EXPLICAȚIE FOTO: Accesul spre terenul familiei Almășan

Compania Expoziției 24E Estate, deținută de Nicolae-Cornel Almășan, va construi un bloc cu două subsoluri, parter și 6 etaje, care va dispune de 80 de garsoniere și 11 apartamente și va avea amenajate birouri și spații administrative la parter și subsolul 1.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Proiectul se va construi pe un teren cu o suprafață de circa 2.300 de metri pătrați amplasat pe Bulevardul Expoziției 24E, între liceul privat Școala Europeană București și sediul Marii Loje Naționale din România, ambele în spatele centrului expozițional Romexpo.

Pe acest teren, omul de afaceri Radu Bengulescu a inițiat un Plan Urbanistic Zonal cu aceleași caracteristici în 2016, care a fost preluat de familia Almășan.

PREMIERĂ Bucureștiul intră printre cele mai atractive orașe europene pentru investiții imobiliare CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Bucureștiul intră printre cele mai atractive orașe europene pentru investiții imobiliare

Proprietatea s-a aflat și la vânzare, la un preț de 5,5 milioane de euro, motiv pentru care este posibil ca planul familiei Almăsan să nu fie de dezvoltare, ci de vânzare a proiectului.


Autorizația prevede construirea unei suprafațe utile de circa 5.300 de metri pătrați, folosind un Coeficient de Utilizare a Terenului de 2,88 și un Procent de Ocupare a Terenului de 55%.

Dezvoltatorul proiectului, Nicolae-Cornel Almășan, este asociat al companiei Rowe Distribution, alături de Alina Almășan, Sergiu Almășan și Ionela-Lavinia Sandu, fiecare cu câte 25% din societate, potrivit datelor furnizate de termene.ro.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Rowe nu au răspuns până la publicarea acestui articol.

FOTO Fostă mare platformă comunistă, transformată în apartamente. Investiție de 55 milioane euro doar în prima fază CITEȘTE ȘI FOTO Fostă mare platformă comunistă, transformată în apartamente. Investiție de 55 milioane euro doar în prima fază

Pe site-ul propriu de promovare, Rowe este descris drept lider al pieței echipamentelor de estetică și aparatură profesională, peste 60% din cabinetele de remodelare din România fiind dotate cu aparatură distribuită de companie.

Echipamentele distribuite de Rowe ajung în saloanele de înfumusețare, clinici estetice, săli de fitness, centre Spa, atât din România, cât și din Germania, Anglia, Italia, Spania, Austria, Cipru, Republica Moldova, Emiratele Unite și Irlanda.

Compania, cu o istorie de 22 de ani, are în portofoliu 10 mărci de aparatură profesională pentru care deține exclusivitate în România.

Proiectul imobiliar al familiei Almășan este amplasat într-o zonă tot mai efervescentă din punct de vedere imobiliar, care a atras, ca un magnet, o serie de milionari români precum, Ion Țiriac, Iulian Dascălu, Gheorghe Copos, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Nicolae Dumitru, Dan Șucu sau Valentin Vișoiu, care și-au anunțat intenția sau chiar au construit aici sute de apartamente, hoteluri și clădiri de birouri.

Lor li s-au adăugat investitori străini precum Portland Trust, Atenor, London Partners sau Cordia, care au deschis zona pentru noi dezvoltări imobiliare.


O serie de antreprenori români au făcut plasamente imobiliare pe piața din București, în ultimii ani, ca o formă de diversificare a afacerilor pe care le desfășoară. Printre ei se numără frații Dragoș și Adrian Pavăl din Bacău, Ovidiu Buluc din București, Cristian Ludovic Pop din București, Cornel și Dan Vulpe din București, Camil Perian din București, familia Simion și Loredana Apreutese din Arad, Vasile Armenean din Suceava, Dorin Mateiu din Alba, Gheorghe Buzdugan din Cluj, Dobrin Mitriță, Spiru Mantu și Mihai Humă, toți din Galați, Iulian Iuga din Cluj, argeșeni Cătălin Ene și Sorin Mihai Cîrstea, familia Ionica și Gelu Pașalău din Focșani și familia de medici Andreea și Călin Ciubotaru din București.

Mai puține locuințe vândute

Peste 119.500 de unități locative au fost vândute în România în primele nouă luni din acest an, un nivel similar cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut (-0,3% anual), în timp ce vânzările rezidențiale din București și Ilfov au înregistrat o scădere anuală de 3,4% în primele trei trimestre ale anului, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară analizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania.

În primele opt luni din 2025 au fost acordate în total la nivel național credite ipotecare în valoare de 7,4 miliarde de euro potrivit datelor Băncii Naționale, în creștere cu 34% comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea incluzând însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0839 -0.0007-0.01 %
1 USD4.3783 -0.0165-0.38 %
1 GBP5.7585 -0.0096-0.17 %
1 CHF5.5032 +0.0060+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite