FOTO Chandler International, cu fostul senator PSD Adrian Anghel, care a adus MTV în România, printre asociați, își pregătește intrarea pe piața rezidențială cu un turn cu 15 etaje

FOTO Chandler International, cu fostul senator PSD Adrian Anghel, care a adus MTV în România, printre asociați, își pregătește intrarea pe piața rezidențială cu un turn cu 15 etaje

Amplasamentul terenului pe care se pregătește turnul de apartamente

scris 8 mar 2022

Compania Chandler International, care îl are printre asociați pe fostul senator PSD Adrian Anghel, pregătește construcția unui turn rezidențial cu 15 etaje în locul parcării clădirii de birouri Floreasca Cube din fața Promenada Mall, București, primul proiect de acest fel al investitorului, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de  fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Chandler International este deținută de Vasile Anghel (54,34%), Ilinca Angel (44,45%) – care locuiește în statul american Arizona, și Adrian Anghel (1,21%), potrivit datelor furnizate de termene.ro. Cei trei au adus celebrul canal de televiziune MTV în România în 2002. Adrian Anghel a condus postul TV în România timp de 6 ani.

În 2014, compania a finalizat prima sa investiție imobiliară în clădirea de birouri Floreasca Cube, cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Acum, în locul parcării din fața Floreasca Cube, care ocupă o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați, investitorii încearcă să autorizeze construcția unui turn rezidențial cu 15 etaje și două subsoluri pentru parcări, care ar putea cuprinde peste 150 de apartamente, potrivit calculelor Profit.ro. 

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Chandler International nu au dorit să comenteze pe acest subiect.


Lipit de parcarea Chandler International se află un teren pe care grupul belgian Atenor construiește două turnuri cu 270 de apartamente. Un turn va avea 25 de etaje, iar celălalt, 12 etaje, fiind printre cele mai înalte dezvoltări rezidențiale din țară.

Chandler International mai vrea să dezvolte un ansamblu rezidențial cu 270 de apartamente pe un teren de circa 4.600 de metri pătrați amplasat lângă mall-ul Sun Plaza din sudul Bucureștiului. Planurile companiei includ și un ansamblu cu 100 de vile în nordul Bucureștiului. 

EXCLUSIV H4L Development se extinde în Constanța cu un proiect pentru 700 de apartamente CITEȘTE ȘI EXCLUSIV H4L Development se extinde în Constanța cu un proiect pentru 700 de apartamente

Anul trecut, Chandler International a finanțat din fonduri europene un proiect în valoare de 4,9 milioane lei ce prevede înființarea unei unități de prestări servicii de proiectare a structurilor clădirilor realizate din elemente metalice în orașul dâmbovițean Răcari. Un an mai devreme, compania și-a finanțat, tot cu fonduri europene, un proiect de 1,7 milioane de lei ce viza producția de structuri metalice în Dâmbovița.

Fostul senator PSD Adrian Anghel a fost doi ani consilierul onorific al premierului Victor Ponta în domeniul dialogului cu românii din Statele Unite ale Americii. Devenit membru PSD în 2000, Anghel a fost ales senator în circumscripția pentru românii din afara granițelor, el locuind o perioadă în Statele Unite ale Americii.

În ultima sa declarație de avere, Anghel notează că deține 90 de hectare de teren agricol în Feldioara (Brașov), 800 de metri pătrați de teren în Săcele (Brașov), 1.000 de metri pătrați de teren în Feleac (Cluj) și 600 de metri pătrați în Azuga (Prahova), localitate unde are și o casă de vacanță de 150 de metri pătrați. În perioada 1985-2002 el a dobândit bijuterii în valoare de 10.000 de euro, iar între 2000 și 2010 a cumpărat ceasuri cu o valoare totală de 15.000 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
chandler international
floreasca cube
adrian anghel