Familia Tănăsoiu pregătește construcția unui supermarket Lidl lângă fabrica Danone din Fundeni

Familia Tănăsoiu pregătește construcția unui supermarket Lidl lângă fabrica Danone din Fundeni
scris 6 dec 2019

Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), deveniți celebri pe piața imobiliară după ce au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park din București, pregătesc actele necesare construcției unui supermarket Lidl lângă sediul și fabrica Danone din cartierul Fundeni.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cei doi investitori dețin un teren de circa 2,5 hectare prin intermediul firmei N-E Real Estate Park Second Phase, care a obținut, recent, de la Primăria Sectorului 2 certificatul de urbanism necesar elaborării, avizării și aprobării documentației de urbanism PUZ pentru construirea unui supermarket Lidl pe strada Nicolae Cânea, nr. 140-160.

Discounterul german își dezvoltă, de regulă, singur magazinele, motiv pentru care este posibil ca terenul să fie vândut după obținerea avizelor de construcție. Anul acesta, Profit.ro a mai anunțat în premieră alte două tranzacții cu terenuri realizate de Lidl în București. Una prin care a cumpărat un lot de circa un hectar la intrarea în West Park Retail Militari de la grupul belgian Liebrecht & WooD și a doua prin care a preluat un teren cu o suprafață similară de la grupul francez Parisot în curtea fabricii de mobilă Artemob International din cartierul Pantelimon.

Noul teren vizat este amplasat în apropierea fabricii Danone, inaugurată în 1999 după preluarea fostei unități Miorița Fundeni, și chiar lângă clădirea de birouri EOS Business Park, dezvoltată în 2008 tot de familia Tănăsoiu și închiriată până în 2026 companiei Danone. Imobilul de birouri a fost cumpărat în 2014 de fondul cipriot Secure Property Development & Investment (SPDI) cu 5,85 milioane euro și urmează să intre în portofoliul fondului de investiții Arcona, care se pregătește să intre pe piața imobiliară românească prin achiziția proprietăților SPDI.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska

Între fabrica Danone și viitorul Lidl, familia Tănăsoiu a mai dezvoltat, în 2012, un depozit cu temperatură controlată pentru logisticianul Norbert Dentressangle, pe un teren de circa 1,8 hectare.

Cea mai recentă tranzacție imobiliară în care a fost implicată familia Tănăsoiu, în 2018, a vizat vânzarea proiectului de mall Festival din Sibiu către NEPI Rockcastle pentru 21 milioane de euro. Anterior, familia Tănăsoiu a mai vândut către Mega Image terenul pe care belgienii și-au construit supermarketul din Piața Sudului.

Rețeaua Lidl, aflată în topul retailerilor din România cu cele mai mari vânzări, are deja 261 de magazine la nivel național, dintre care 32 în București, pentru care lucrează peste 6.500 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
lidl
familia tanasoiu
danone