EXCLUSIV Un tânăr IT-ist, specialist în blockchain, se alătură milionarilor din zona Expoziției, lângă megaproiectul lui Țiriac

EXCLUSIV Un tânăr IT-ist, specialist în blockchain, se alătură milionarilor din zona Expoziției, lângă megaproiectul lui Țiriac
scris 6 apr 2020

Antreprenorul Dan Cearnău (29 de ani), fondatorul unui startup specializat pe dezvoltare de software, a decis să își plaseze câștigurile obținute din proiecte IT pe piața imobiliară, iar pentru prima sa achiziție a ales zona Expoziției din București, punct care a atras investiții din partea a o serie de milionari, în frunte cu Ion Țiriac. El a cumpărat aici un teren pe care vrea să construiască un turn de birouri, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Planurile și proiectele pregătite de marii jucători de pe piața imobiliară vor fi anunțate la conferința Profit.ro, pentru care detalii pot fi aflate AICI

Cearnău este fondatorul și CTO-ul companiei Under Development Office, specializată pe dezvoltarea de software, ale cărei baze au fost puse în 2011 cu bani de la stat și de la părinți, fiind o SRL-D. În 2018, afacerile companiei au ajuns la 3,6 milioane de lei, duble față de anul anterior și de peste opt ori mai mari față de 2016. Cearnău și echipa sa au dezvoltat soft pentru firme precum Transavia, Société Générale, Auchan, Medicover sau Arctic.

Urmărește-ne și pe Google News

Tânărul a început prin dezvoltarea de aplicații native, iOS și Android, pentru ca din 2016 să se îndrepte spre zona de blockchain.

În 2018, Dan Cearnău a cumpărat două terenuri lângă reprezentanțele și service-urile Țiriac Auto din Expoziției, platformă pe care omul de afaceri Ion Țiriac urmează să o transforme într-un mega proiect imobiliar cu locuințe, birouri, un mall și un hotel.

Tânărul a plătit sub 1 milioane de euro pe circa 1.700 de metri pătrați, formați din două parcele alipite. Pe acest lot a fost inițiat un proiect de dezvoltare a unei clădiri de birouri cu două subsoluri și 10 etaje, înaltă de 42 de metri.  

„Momentan mă interesează dezvoltarea terenului, dar nu exclud nici o eventuală vânzare. Este prima mea investiție imobiliară și o privesc, mai degrabă, ca pe un plasament. Nu mă interesează o extindere pe acest sector. Acum suntem în etapa de elaborare a Planului Urbanistic Zonal, dar când voi ajunge la dezvoltare, probabil mă voi asocia cu un dezvoltator specializat, pentru că eu nu am expertiza necesară. Zona se pretează pentru birouri. Pentru a începe dezvoltarea avem nevoie de drum de acces. Înainte de apariția epidemiei, orizontul de timp pentru dezvoltare era de 3-4 ani, acum vom vedea cum evoluează situația“, a declarat, pentru Profit.ro, Dan Cearnău.

Ioannis Papalekas: Răspândirea coronavirus ne-a prins cu garda jos. Niciun sector sau activitate nu vor rămâne neafectate. Sunt îngrijorat CITEȘTE ȘI Ioannis Papalekas: Răspândirea coronavirus ne-a prins cu garda jos. Niciun sector sau activitate nu vor rămâne neafectate. Sunt îngrijorat

El nu este singurul antreprenor venit din sectorul IT atras de dezvoltarea zonei Expoziției. Lucian Butnaru, fondatorul SelfPay, așteaptă actele necesare construcției unei clădiri de birouri în apropiere, după cum a scris Profit.ro în exclusivitate.

Zonă Expoziției a atras, ca un magnet, o serie de milionari români precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, Gheorghe Copos, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Nicolae Dumitru, Dan Șucu sau Valentin Vișoiu, care și-au anunțat intenția sau chiar au început să construiască aici sute de apartamente, hoteluri și clădiri de birouri. Lor li s-au adăugat investitori străini precum Portland Trust, GTC, Atenor, London Partners sau Cordia, care au deschis zona pentru noi dezvoltări imobiliare.


Epidemia de coronavirus pune o presiune tot mai mare pe lichiditățile jucătorilor din piața imobiliară, motiv pentru care brokerii previzionează o perioadă în care tranzacțiile cu proprietăți comerciale să fie amânate cel puțin câteva luni, dacă nu chiar anulate în totalitate.  

Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018. Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019. Februarie a continuat creșterea, cu un avans de 21,5%. Împreună, primele două luni din 2020 au adus cu 18,5% mai multe tranzacții imobiliare decât în perioada similară din 2019. În ciuda evoluției pozitive din ultimele luni, investitorii imobiliari preconizează o scădere a volumului de tranzacții în următoarea perioadă din cauza epidemiei de coronavirus.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
dan cearnau
ion tiriac
under development office