EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, extind un centru logistic dedicat magazinelor lor și construit pe un teren cumpărat de la Prigoană. Renunță la hotel și păstrează un conac

EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, extind un centru logistic dedicat magazinelor lor și construit pe un teren cumpărat de la Prigoană. Renunță la hotel și păstrează un conac

Amplasamentul Centrului Logistic Dedeman Pantelimon

scris 20 mar 2023

Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl pregătesc extinderea cu 30% a centrului logistic Dedeman din cartierul bucureștean Pantelimon, construit pe terenul fostei fabrici Acumulatorul, cumpărat de la familia Prigoană, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Aceasta este ultima etapă de dezvoltare a proiectului.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În 2015, frații Pavăl au plătit companiei Rosal Grup, controlată atunci de familia lui Silviu Prigoană, circa 18 milioane de euro pentru un teren de 12,7 hectare, pe care au funcționat în trecut complexul expozițional Exporom și anterior fabrica Acumulatorul.

Dedeman a construit aici, anul trecut, prima etapă a centrului logistic Dedeman, în suprafață de 40.500 de metri pătrați. Valoarea de construcție a acestuia a fost estimată de Profit.ro la peste 12 milioane de euro, pe baza valorii impozabile din zonă, obținută de la Primăria Pantelimon. În această primă fază de dezvoltare, investitorul a desființat 21 de construcții.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Simona Halep preia controlul asupra unora dintre afacerile familiei CITEȘTE ȘI FOTO Simona Halep preia controlul asupra unora dintre afacerile familiei

Acum, proprietarii Dedeman și-au propus să extindă suprafața centrului lor logistic până la aproape 52.800 de metri pătrați, motiv pentru care vor mai desființa alte 4 construcții existente pe teren, printre care un fost hotel cu 100 de camere și o suprafață desfășurată de circa 5.600 de metri pătrați.

Frații Pavăl au decis să păstreze conacul de 1.200 de metri pătrați folosit, în trecut, ca vilă a administrației, și clădirea folosită drept cantină, cu scopul închirierii lor.


„Centrul Logistic din Pantelimon este utilizat exclusiv de Dedeman și va fi extins după ce vom obține toate autorizațiile necesare, aceasta fiind ultima extindere pe care o vom face acestui spațiu“, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Dedeman.

EXCLUSIV Grupul leton Vincit Union, condus de fostul director adjunct al băncii ABLV, acuzată anterior de spălare de bani, intră în România și vrea să cumpere o clădire de birouri CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul leton Vincit Union, condus de fostul director adjunct al băncii ABLV, acuzată anterior de spălare de bani, intră în România și vrea să cumpere o clădire de birouri

Investitorii au înaintat autorităților ca dată aproximativă de începere a execuției lucrărilor de demolare luna martie 2023.

Dedeman a mai construit, în 2020, un centru logistic de dimensiuni similare în Turda. Retailerul are, în total, 5 centre logistice la nivel național, care deservesc cele 59 de magazine, în care lucrează peste 12.800 de angajați.

Dragoș și Adrian Pavăl au intrat puternic pe sectorul logistic din România, printr-un parteneriat cu Element Industrial, firma omului de afaceri Ionuț Dumitrescu. Aceștia au încasa 30 de milioane de euro de la compania sud-africană Fortress, principalul acționar al NEPI Rockcastle, pentru achiziția parcului logistic Eli Park 1 din Chitila, unde au închiriate depozite Arctic și Paste Băneasa.

EXCLUSIV Proprietarii Crosspoint au cumpărat terenul fostei fabrici Amco Otopeni și fosta platformă Marcom CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proprietarii Crosspoint au cumpărat terenul fostei fabrici Amco Otopeni și fosta platformă Marcom

În aceeași formulă de parteneriat, frații Pavăl și Ionuț Dumitrescu vor să construiască un nou parc logistic lângă fabrica Ford din Craiova, o investiție de 25-30 de milioane de euro. Aceștia vizează realizarea unui proiect logistic major și în Bacău.

Dedeman a atins în 2021 o cifră de afaceri de puțin peste 10 miliarde lei, de la circa 9 miliarde lei în anul precedent, având un profit net de 1,6 miliarde lei (1,4 miliarde lei în 2020).

După ce au făcut din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, frații Pavăl au început să își diversifice investițiile. Până acum, spre sectorul imobiliar au direcționat cele mai mari sume, un total de peste 800 de milioane de euro.

Au încheiat, recent, cea mai mare tranzacție a anului trecut și cea mai mare tranzacție imobiliară realizată vreodată în România prin achiziția portofoliului de birouri al CA Immo, contra unei sume de 377 de milioane de euro; au plătit circa 200 de milioane de euro pe complexul de birouri The Bridge, alte peste 120 de milioane de euro pe complexul The Office din Cluj-Napoca, circa 90 de milioane de euro pe prima clădire de birouri din cadrul complexului U Center din București și 50 de milioane de euro pe complexul de birouri Dacia One din București.

Toate aceste achiziții îi poziționează pe locul 2 în clasamentul celor mai mari proprietari de spații pentru birouri din România, după Globalworth.

EXCLUSIV FOTO SIF Banat-Crișana finalizează vânzarea către Kaufland, Lidl și Hornbach a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina. Încheie și vânzarea fostei fabrici Filan CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO SIF Banat-Crișana finalizează vânzarea către Kaufland, Lidl și Hornbach a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina. Încheie și vânzarea fostei fabrici Filan

Pe lângă investițiile imobiliare, frații Pavăl și-au extins plasamentele și în construcții (Cemacon și Promateris), în industrie (Alro), viticultură (Purcari Wineries), restructurare companii (ROCA Investments), pe piața colectării de deșeuri (Ecorep Group), a panourilor fotovoltaice (Simtel), în transport fluvial (Transport Trade Services), farmacii (Farmacia Tei și Bebe Tei) și agricultură (Agri Concept, Moldova Farming).

Frații Pavăl au mai cumpărat un teren de 64 de hectare, în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), de la compania spaniolă Martinsa Fadesa. Terenul ar putea fi utilizat pentru dezvoltări de depozite, potrivit surselor Profit.ro.

Proprietarii Dedeman lucrează și la primul lor ansamblu rezidențial, ce va fi construit pe un teren agricol din cartierul băcăuan Șerbănești. În același cartier din Bacău, pe un teren de circa 7 hectare amplasat pe malul lacului Bistrița, se pregătește și construcția proiectului mixt Dedeman Campus, care va include un centru comercial.

De asemenea, aceștia au consolidat și restaurat casa negustorului Nicolae Hlebnikian din centrul Bucureștiului, cumpărată cu circa 5 milioane de euro, despre care au anunțat că o vor transforma în sediu pentru companiile holdingului Pavăl.

viewscnt
Afla mai multe despre
fratii paval
dedeman