EXCLUSIV FOTO Adrian Polec cumpără un teren de la unul dintre cei mai mari constructori greci și vrea să dezvolte un hotel cu 14 etaje în centrul Bucureștiului

EXCLUSIV FOTO Adrian Polec cumpără un teren de la unul dintre cei mai mari constructori greci și vrea să dezvolte un hotel cu 14 etaje în centrul Bucureștiului
scris 13 ian 2020

Omul de afaceri Adrian Polec (34 de ani), proprietarul grupului Apx Hotels, a cumpărat, recent, un teren în centrul Bucureștiului de la Gek Terna, unul dintre cei mai mari constructori din Grecia, și pregătește deja actele pentru a construi aici un hotel cu 14 etaje, cel mai mare din lanțul său hotelier, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Noul proiect este situat chiar lângă hotelul Union Plaza, recent inaugurat de Polec în zona Unirii.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Terenul a fost tranzacționat prin transferul părților sociale ale firmei Hermes Development, în proprietatea căreia se află lotul de circa 1.500 de metri pătrați, la o valoare de 4,3 milioane de euro. Valoarea de peste 2.800 de euro/metru pătrat face ca acesta să fie unul dintre cel mai scumpe terenuri tranzacționate în 2019, potrivit informațiilor Profit.ro. Societatea a fost transferată de greci către Adrian Polec și Nicoleta Polec (62 de ani), potrivit datelor disponibile pe termene.ro.

Luna trecută, noii proprietari ai terenului au obținut de la Primăria Sectorului 3 un certificat de urbanism pentru construcția unui hotel cu trei subsoluri și 14 etaje. Proprietatea este amplasată peste drum de viitorul Cartier al Justiției, în apropierea Tribunalului București.

Interesant este faptul că Adrian Polec are adiacent acestui teren noul hotel de patru stele și 95 de camere Union Plaza și un bloc cu apartamente, pe care le-a construit anul trecut.


Vânzătorul terenului, compania elenă Gek Terna, este unul dintre cele mai mari business-uri din Grecia, cu investiții de 2,5 miliarde de euro realizate doar în ultimii cinci ani. Recent, principalul acționar al grupului a devenit familia Wessels, una dintre cele mai bogate din Olanda. Deși în Bulgaria, Gek Terna are o prezență puternică pe piața imobiliară, în România, terenul tranzacționat acum era printre singurele active deținute de companie. 

Urmărește-ne și pe Google News
Dan Șucu, la un pas să înceapă construcția celui de-al doilea său cartier rezidențial cu sute de apartamente CITEȘTE ȘI Dan Șucu, la un pas să înceapă construcția celui de-al doilea său cartier rezidențial cu sute de apartamente

Adrian Polec mai are în grupul său două boutique hoteluri de patru stele: Venis, din apropierea ambasadei Elveției, și Filitti, din apropierea Pieței Națiunilor Unite, ambele în centrul Bucureștiului, și complexul hotelier de patru stele Wolkendorf din satul brașovean Vulcan.

Antreprenorul mai pregătește dezvoltarea a alte două boutique hoteluri, unul în nordul Bucureștiului și altul în centrul Sibiului. De asemenea, omul de afaceri intenționează să mai dezvolte un bloc cu apartamente, înalt de 11 etaje, în zona Mihai Bravu, lângă ansamblul rezidențial Vitan Residence - dezvoltat cu banii americanilor de la Rockefeller.


Adrian Polec este și principalul asociat al Prime Batteries Technology, care deține o fabrică de baterii litiu-ion în Cernica. În 2018, grupul sud-african Metair, proprietarul producătorului de acumulatori auto Rombat, a intrat în afacerea lui Polec prin preluarea a 35% din părțile sociale ale firmei sale pentru un milion de euro.

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care se reflectă și în volumul de vânzări de proprietăți. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În primele 11 luni ale acestui an au fost încheiate circa 490.000 de tranzacții, cu 7,1% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
adrian polec
apx hotels
gek terna
union plaza