EXCLUSIV Cordia, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Ungaria, vrea să construiască un bloc cu 14 etaje pe un teren al impresarului Marcel Avram și al familiei lui Cristian Borcea

EXCLUSIV Cordia, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Ungaria, vrea să construiască un bloc cu 14 etaje pe un teren al impresarului Marcel Avram și al familiei lui Cristian Borcea
scris 5 mai 2020

Grupul ungar Cordia, deținut de antreprenorii Péter și Gábor Futó, pregătesc un ansamblu rezidențial cu 250 de apartamente pe malul lacului Tei, București, pe un teren deținut de impresarul artistic Marcel Avram și de familia lui Cristian Borcea, fost acționar al clubului de fotbal Dinamo, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Încă din 2018, Cordia a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare a unui teren de 6.689 de metri pătrați deținut de firmele Luxor T&D Impex și Romaniainvest, înregistrată în Luxemburg, potrivit documentelor obținute de Profit.ro. Luxor T&D Impex este firma impresarului Marcel Avram, celebru pentru organizarea concertului Michael Jackson în România, pe care o deține alături de Adrian Anton Georgescu, cunoscut ca reprezentant al postului de radio Tanănana, și de Andra Lavinia Opriș și Vladimir Codruț Opriș, copiii omului de afaceri Paul Opriș, alături de care Avram a înființat, în 1994, postul de televiziune Tele 7 ABC.

Terenul în cauză este parte din fosta Bază sportivă și de agrement Tei-Toboc de pe malul lacului Tei, unde a avut sediu și Tele 7 ABC.

Cordia mai discută cu cele două firme și cu familia lui Cristian Borcea, fostul acționar al clubului de fotbal Dinamo București, achiziția a alte patru loturi de teren, în suprafață cumulată de 3.236 de metri pătrați, necesare pentru realizarea unui drum de acces spre viitorul proiect.

De altfel, familia Borcea, alături de Marcel Avram și partenerii acestuia, sunt în etapa de avizare a Planului Urbanistic Zonal pentru un ansamblu rezidențial cu cinci blocuri, a câte 14 etaje fiecare, ce vin în continuarea celui pregătit de Cordia și care întregesc fosta bază sportivă. Recent, Consiliul General al Municipiului București a respins PUZ-ul inițiat de familia Borcea, potrivit surselor Profit.ro. După nouă luni de detenție, Cristian Borcea a ieșit din închisoare în noiembrie 2019, după condamnarea în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța. Aceasta este a doua oară când Cristi Borcea face închisoare. Prima dată a execuat patru ani și patru luni în dosarul transferurilor de jucători de fotbal.

Urmărește-ne și pe Google News


Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

La rândul său, Cordia a lansat în dezbatere publică un Plan Urbanistic Zonal chiar în timpul stării de urgență, la mijlocul lunii aprilie 2020. Dezvoltatorul este pregătit să construiască pe cele cinci loturi, ce urmează să le achiziționeze, un imobil cu 14 etaje ce va avea 250 de apartamente destinate clasei medii-superioare, după cum ne-au transmis reprezentanții companiei ungare. Cordia și-a calculat bugetul de dezvoltare la circa 20 milioane de euro, bani care includ și costul de achiziție al terenului, estimat de Profit.ro la circa 3 milioane de euro.

La sud de terenul vizat de Cordia, grecii de la Quality Living Developers aveau în plan să dezvolte un ansamblu rezidențial de lux, denumit Waterfront, însă criza din 2008 i-a aruncat în insolvență.

EXCLUSIV P3, companie deținută de unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, iese la cumpărături în România, în pofida crizei cauzate de COVID-19 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV P3, companie deținută de unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, iese la cumpărături în România, în pofida crizei cauzate de COVID-19

Dezvoltatorul imobiliar Cordia a anunțat în primăvara anului trecut că va aloca investiții de 100 de milioane de euro pentru patru noi proiecte rezidențiale în București. Noua investiție nu face parte din acest program, conform reprezentanților companiei. Anul trecut, Cordia a cumpărat, cu 6,3 milioane de euro, două terenuri învecinate de la copiii celebrului chirurg Ion Chiricuță, și a plătit circa 4 milioane de euro femeii de afaceri Veronica Gușă de Drăgan pentru un teren lângă Petrom City.

Cordia lucrează la construcția proiectului rezidențial Parcului 20, aflat în zona Expoziției din București. Prima etapă de dezvoltare a proiectului cuprinde 260 de unități, iar întregul complex necesită investiții de 40 milioane de euro. Finalizarea lucrărilor este așteptată pentru luna septembrie 2020.

Cordia este parte a grupului Futureal, deținut de antreprenorii maghiari Péter și Gábor Futó, tată și fiu, revenit pe piața imobiliară din România în 2016, după ce se retrăsese odată cu venirea crizei. Grupul Futureal, pe care îl controlează cei doi investitori, este cunoscut pe piața locală pentru dezvoltarea ansamblului rezidențial Parcul Privighetorilor din București, un proiect cu 125 de apartamente care a costat 20 milioane euro, și pentru mallul Gold Plaza din Baia Mare, dezvoltat în parteneriat cu Immofinanz, o investiție de 87 milioane euro.

Cei doi proprietari ai Futureal au participat la oferta publică inițială a Globalworth, companie fondată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, prin intermediul Finext Fund Management cu o participație de 1,41% din acțiunile cotate ale Globalworth în aprilie 2014.

COVID-19 blochează intrarea milionarilor Spiru Mantu și Mihai Humă pe piața imobiliară din București. Tranzacția cu partenerii lui Ioannis Papalekas, anulată CITEȘTE ȘI COVID-19 blochează intrarea milionarilor Spiru Mantu și Mihai Humă pe piața imobiliară din București. Tranzacția cu partenerii lui Ioannis Papalekas, anulată

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care se reflectă și în volumul de vânzări de proprietăți. În ciuda evoluției pozitive din ultimele luni, investitorii imobiliari preconizează o scădere a volumului de tranzacții în următoarea perioadă din cauza epidemiei de coronavirus.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018. Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019. Februarie a continuat creșterea, cu un avans de 21,5%. În martie, deși la jumătatea lunii a fost declanșată starea de urgență, românii au încheiat peste 48.000 de tranzacții, cu 8,6% peste volumul lunii corespondente din 2019. Primul trimestru din 2020 a adus cu 14,7% mai multe tranzacții imobiliare decât în perioada similară din 2019.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
cordia
marcel avram
cristian borcea
luxor t&d impex