Grupul Elvețian Artemis Real Estate inaugurează Parcul Industrial Sânandrei, aflat la 7 kilometri de Timișoara, și construcția primei clădiri de 4.000 metri pătrați, birouri și depozit, care și-a găsit deja primii chiriași.
„Investiția a început în 2008, prin achiziția unui teren de 10.5 ha, a unui Master Plan transformat printr-un PUZ aprobat și obținerea Titulaturii de Parc Industrial de la Ministerul Dezvoltării, precum și a Hotărârii Consiliului Local Sânandrei, beneficiu de care chiriașii vor profita prin scutirea de la plata taxelor și a impozitelor, precum și prin atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat. În acest moment, Parcul oferă toate uilitățile necesare unei bune funcționări, precum și asigurarea unei bune securități și administrări a serviciilor de property management”, a declarat Adriana Cioca, Development Manager al Artemis România.
Printre primii clienți ai Parcului Industrial Sânandrei se află compania Pronat, firmă ce comercializează produse bio și naturale (alimente, cosmetice și produse naturale), precum și compania Crypto Mine, cu servicii în IT.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Grupul Elvetian Artemis Holding, cu sediul în Elveția, deține Grupul Franke, Real Estate Group, Feintool Group și participații în diferite companii, cele mai importante find: Forbo, Rieter, Autoneum, AdvalTech, Novelteak. Artemis este și co-proprietar în Proiectul Banat Business Park, situat tot in Sananadrei.
Artemis Real Estate este prezent pe piața din România de 10 ani, cu investiții în peste 170 de hectare de teren în vestul țării, orientate pe proiecte industriale.