Dezvoltatorul lituanian Hanner a vândut anul trecut locuințe de 10 mil. euro lângă Parcul Tineretului

Dezvoltatorul lituanian Hanner a vândut anul trecut locuințe de 10 mil. euro lângă Parcul Tineretului
scris 16 feb 2016

Dezvoltatorul lituanian Hanner a vândut anul trecut peste 100 de locuințe în proiectul The Park Apartments, de lângă Parcul Tineretului, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Valoarea medie a unei tranzacții a fost de 85.000 de euro, iar cele mai căutate unități au fost cele de trei și patru camere. Cea mai scumpă locință a costat 155.000 euro, cu TVA inclusă, iar pentru cea mai ieftină s-au plătit 59.000 euro.

"Clienții actuali provin majoritar din domenii tehnice, în special IT, și sunt foarte atenți la modul în care investesc sumele de care dispun", a declarat, într-un comunicat Silviu Grigorescu, country manager Hanner România.

Urmărește-ne și pe Google News

În prima parte a anului 2015 Hanner a finalizat vânzarea primului bloc din proiect. În prezent, cea de a doua clădire se află aproape de stadiul de recepție, iar clienții sunt interesați să tranzacționeze și apartamente off-plan din clădirile The Park 3 și 4, pentru care s-au încheiat deja contracte. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Hanner lucrează în paralel la cele 3 clădiri noi ale proiectului, iar data finală de livrarea a întregului proiect ar putea fi avansată cu un an dacă ritmul vânzărilor se va menține la același nivel, respectiv 2017. The Park este un ansamblu rezidențial care va totaliza 430 de apartamente și care atrage investiții totale de circa 40 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
hanner
locuinte
vanzari