Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care PPG cumpără producătorul de vopsele Deutek

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care PPG cumpără producătorul de vopsele Deutek
scris 30 nov 2016

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care gigantul american PPG, lider la nivel global în sectorul de lacuri și vopseluri, a cumpărat Deutek București, unul dintre cei mai mari producători de vopsele de pe piața românească.

Profit.ro a anunțat, la începutul lunii noiembrie, că gigantul american PPG a cumpărat Deutek București, într-o tranzacție estimată de surse din piața de profil la 40-50 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritatea de concurență va evalua operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

PPG Europe BV este o societate cu răspundere limitată, înregistrată conform legislației din Olanda, și face parte din grupul internațional PPG Industries.

Societățile din grupul PPG Industries produc și comercializează vopseluri, materiale industriale, produse chimice și sticlă, atât pentru uz industrial, cât și pentru uz casnic. În România, PPG Europe BV deține controlul unic asupra societății PPG Coatings România SRL.

Război între branduri pe piața de retail. Deținătorii mărcii DOMO acuză CEL.ro de folosirea nelegală a numelui de domeniu și înregistrarea abuzivă a mărcii la OSIM CITEȘTE ȘI Război între branduri pe piața de retail. Deținătorii mărcii DOMO acuză CEL.ro de folosirea nelegală a numelui de domeniu și înregistrarea abuzivă a mărcii la OSIM

DEUTEK SA este o companie română, producătoare de lacuri și vopsele. În prezent, DEUTEK SA produce și comercializează, direct sau prin intermediul unor distribuitori, grunduri, emailuri, lacuri, vopsele lavabile de interior și de exterior, vopsele acrilice, amorse, chituri ș.a.

Consiliul Concurenței invită părțile terțe interesate să prezinte eventuale observații sau puncte de vedere în legătură cu operațiunea de concentrare economică notificată.

Tranzacția este estimată la 40-50 milioane de euro.

Pachetul majoritar de acțiuni al Deutek a fost deținut de Emerging Europe Accession Fund (EEAF), al treilea fond de private equity administrat de Axxess Capital.

Axxess preluase acțiunile în urmă cu trei ani de la Advent International, una dintre cele mai mari firme din lume dedicate exclusiv investițiilor private de capital, care la rândul ei cumpărase Deutek în 2005.

PPG este listat pe bursa din New York.

PPF Real Estate, firma celui mai bogat om de afaceri ceh, a preluat birourile Metropolis din București. Surse din piață estimează tranzacția la 50 milioane euro CITEȘTE ȘI PPF Real Estate, firma celui mai bogat om de afaceri ceh, a preluat birourile Metropolis din București. Surse din piață estimează tranzacția la 50 milioane euro

În vara acestui an, fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund Cooperatief U.A a intrat în acționariatul retailerului online Elefant.ro, în schimb s-a retras, prin Axxess, din cadrul Noriel.

Fondată în 1993, Deutek a importat inițial vopsele din Germania, începând producția locală în 1998. Astăzi, produsele sale sunt sub brandurile OSKAR și Danke!, în toate magazinele mari de bricolaj.

Anul trecut, Deutek, cu 344 de angajați, a raportat Ministerului Finanțelor un profit net de 13,1 milioane de lei la o cifră de afaceri netă de 131,5 milioane de lei.

Americanii de la PPG sunt prezenți pe piața românească prin societatea Trilak din Miercurea Ciuc, membră a grupului PPG Architectural Coatings EMEA, care este în proprietatea PPG.

PPG a fost fondat în 1883, în Pittsburgh, Pennsylvania, și a înregistrat anul trecut vânzări de 14,8 miliarde de dolari, având 47.000 de angajați și ocupând locul 190 în topul companiilor din Fortune 500.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
ppg
deutek