”Casa Dimitrie Bolintineanu” și-a redeschis porțile după o investiție în restaurare de două milioane de euro

”Casa Dimitrie Bolintineanu” și-a redeschis porțile după o investiție în restaurare de două milioane de euro
scris 6 sep 2023

”Casa Dimitrie Bolintineanu”, una dintre bijuteriile arhitectonice ale Bucureștiului, și-a redeschis porțile marți seară după ample lucrări de restaurare, ce au costat aproximativ două milioane de euro. Locația, unică prin amplasament, istorie și design, este de acum disponibilă pentru evenimente, conferințe sau petreceri private.

Locația amplasată într-unul dintre cartierele pitorești ale Capitalei, pe strada Negustori, a fost restaurată în baza planurilor realizate de arhitecți cunoscuți și îmbină în mod armonios istoria de mai bine de 100 de ani a vilei cu elemente actuale.

Urmărește-ne și pe Google News

Investiția totală în reamenajarea casei a fost de aproximativ două milioane de euro.

”Casa Dimitrie Bolintineanu” are trei niveluri și o suprafață totală de 762 de metri pătrați. Locația principală are 250 de metri pătrați, o zonă de bar și catering, sistem audio-video de ultimă generație, generator, sistem de alarmă pentru incendiu și parcare.

Locația secundară are o suprafață de 175 de metri pătrați, putând găzdui până la 100 de persoane.

”Casa Dimitrie Bolintineanu” și-a redeschis porțile după o investiție în restaurare de două milioane de euro

În procesul de reamenajare a clădirii a fost acordată o atenție deosebită detaliilor, iar rezultatul este impresionant – o casă încărcată de istorie perfect adaptată evenimentelor private din perioada contemporană.

”Ne-am dorit să aducem în peisajul locațiilor de evenimente din București ceva cu adevărat special și cred că am reușit să facem acest lucru. Casa Dimitrie Bolintineanu este, fără să exagerez, unică pentru că beneficiază de o istorie bogată, legată strâns de un nume mare al literaturii românești, de elemente arhitecturale fantastice și de o poziționare excelentă. În plus, după renovare noua locație din portofoliul nostru de la the villa. are toate elementele necesare pentru a găzdui evenimente private de succes. Suntem mândri că putem să reintroducem această bijuterie a Cartierului Armenesc în circuitul evenimentelor din București și abia așteptăm să începem să primim oaspeți pe Negustori 16”, a declarat Vlad Mihălăchioiu, owner the villa.

”Casa Dimitrie Bolintineanu” a fost redeschisă cu un eveniment organizat de către cei de la the villa. pe 22 august.

Locația este disponibilă pentru evenimente private, conferințe, lansări de produse, show-uri, întâlniri formale sau informale, concerte sau party-uri, fiind versatilă și adaptabilă pentru orice tip de angajament.

viewscnt
Afla mai multe despre
casa dimitrie bolintineanu
restaurare