British Romanian Investment Partnership construiește un complex rezidențial în Drumul Taberei cu o investiție de 10 milioane euro

British Romanian Investment Partnership construiește un complex rezidențial în Drumul Taberei cu o investiție de 10 milioane euro
scris 24 oct 2016

Compania British Romanian Investment Partenership, parte a fondului de investiții britanic ARDC (UK) Ltd, investește 10 milioane euro în construcția celui de-al doilea proiect rezidențial în România, ansamblul New Residence București, care cuprinde 24.000 mp construiți, pe o suprafață de 10.000 mp de teren.

Complexul rezidențial New Residence București este amplasat în cartierul Drumul Taberei va dispune de 216 apartamente finisate, la cheie, și de o arhitectură deosebită, în stil englezesc, cu regim de înălțime scăzut de P+2E+M.

Urmărește-ne și pe Google News

În prezent, proiectul se află în prima fază de construcție, etapă ce va fi finalizată în luna decembrie a acestui an, urmând ca întregul proiect să fie livrat în primăvara anului 2017.

“New Residence București este un proiect rezidențial deosebit, atât din punct de vedere al arhitecturii, cât și în ce privește facilitățile de care dispune. Ca și până acum, am ținut cont de criteriile care stau la baza alegerii unei locuințe, fie că vorbim despre calitate, preț, accesibilitate sau confort. Suntem inspirați de ideea de a face și în acest an câteva sute de familii fericite într-un ansamblu rezidențial cu facilități atent alese și, totodată, de a putea oferi locuințe de calitate la un preț accesibil”, spune Cristian Mercioniu, Director General New Residence.

New Residence București va cuprinde garsoniere și apartamente de 2 și 3 camere, dar și parc privat, club de socializare, locuri de parcare, 14 spații comerciale, supermarket, sală de fitness, afterschool, farmacie și locuri de joacă pentru copii.

ARDC (UK) Ltd este o companie înregistrată în Marea Britanie, iar în 2015 a finalizat ansamblul New Residence Măgurele cu peste 180 de apartamente, 4 spații comerciale și 8 case de tip individual și duplex.

viewscnt
Afla mai multe despre
ardc
investiție
rezidențial