Clădirea, din 1994, cuprinde 50 de apartamente, la care se adaugă și 5 spații comerciale.
„Este o proprietate ideală pentru cei care caută o investiție pe termen mediu-lung prin păstrarea chiriașilor, reînchiriere în regim hotelier sau prin revânzarea apartamentelor și spațiilor individuale”, este mesajul de promovare din anunț.
Blocul cu 9 etaje cuprinde 16 apartamente cu 4 camere fiecare cu o suprafață de 90 mp, 16 apartamente cu 3 camere cu o suprafață de 72 mp, 16 garsoniere de 40 mp fiecare, plus încă două apartamente la ultimul etaj cu o suprafață de 202 mp fiecare.
Spațiile comerciale de la parter includ un restaurant cu terasă.
„Spațiile și apartamentele sunt închiriate și generează venituri”, se mai menționează în anunț.
Blocul se vinde, doar integral, pentru 12,5 milioane de euro.
Tranzacțiile cu apartamente din București scad puternic la început de an
Piața rezidențială din București a început 2026 cu o scădere de 18,6% a numărului de tranzacții cu apartamente în ianuarie-februarie față de aceeași perioadă a anului trecut.
În Ilfov, declinul a fost de 10,9%.
Cifrele vin după un an 2025 în care volumul total al tranzacțiilor în zona metropolitană București-Ilfov a coborât deja cu 8,5% față de 2024, la 55.297 de unități, în timp ce prețurile unităților noi au crescut cu aproximativ 20%, ajungând la o medie de 2.500 EUR/mp.
Piața rezidențială a intrat în 2026 cu cel mai limitat pipeline din ultimii cinci ani, cu doar 4.013 autorizații de construire emise în 2025 în zona București-Ilfov. Creșterea de 5% a acestui indicator în 2025 față de 2024 rămâne marginală în raport cu deficitul acumulat în ultimii ani.
















