Fondul american de investiții Blackstone Group, reintrat anul trecut pe piața de logistică din România după achiziția de la Immofinanz a unui portofoliu de spații de depozitare de peste 100.000 metri pătrați, analizează mai multe opțiuni privind o eventuală vânzare a diviziei europene de logistică, operațiune prin care vrea să atragă până la 13 miliarde de euro.
Blackstone a abordat Goldman Sachs și PJT Partners pentru intermedierea listării, care ar putea avea loc la jumătatea anului, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Wall Street Journal.
Gigantul american de private equity a înființat Logicor, divizia europeană de logistică, în 2012. În prezent, portofoliul companiei cuprinde 13,6 milioane mp de spații și terenuri în 17 țări, inclusiv în România, unde Logicor deține depozite în patru parcuri logistice, cu o suprafață închiriabilă de peste 100.000 metri pătrați, precum și terenuri care se întind pe mai mult de o sută de hectare.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Anterior achiziției portofoliului de logistică al Immofinanz, Blackstone a mai deținut în România, prin intermediul companiei de real-estate Valad Europe, trei parcuri logistice lângă București. Blackstone a renunțat la Valad Europe la începutul lui 2015.
Conform surselor citate de Wall Street Journal, Blackstone poartă discuții cu trei investitori diferiți în vederea vânzării Logicor, variantă pe care o preferă listării, în condițiile în care i-ar asigura un exit mai rapid. Dacă va obține prețul cerut, de circa 13 miliarde euro (inclusiv valoarea datoriilor Logicor), vânzarea platformei de logistică ar fi cea mai mare tranzacție din sector de până acum.
Potrivit Financial Times, cei trei investitori sunt China Investment Corporation, fond de investiții suveran chinez, Global Logistic Properties, cel mai mare proprietar de spații de depozitare din Asia și o asociere formată din fondurile Mapletree și Temasek, din Singapore.
Blackstone nu a comentat pe marginea informațiilor publicate de presa internațională, însă a confirmat, pe site-ul Logicor, că analizează multiple opțiuni strategice în privința diviziei europene de logistică, inclusiv listarea sau vânzarea acesteia.