Planul pentru Mathnasium, marcă educațională americană care intră acum în România, printr-un acord de master franciză, prevede deschiderea primului centru în București, în ianuarie 2025, urmată de intrarea în toate orașele mari din România.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
"Primele centre vor fi deschise la București pentru a începe construirea bazei de operațiuni. Prin introducerea brandului la nivel local și găsirea celor mai bune canale pentru a comunica cu clienții noștri, vom fi apoi într-o poziție bună pentru a trece la franciză și a găsi partenerii potriviți pentru a construi și a opera propriile centre în toate orașele cu populație de peste 100.000 de locuitori", spune Dana Bănică, cea care a semnat acordul de master franciză și care, în calitate de prim Master Francizat al Logiscool, a dezvoltat o rețea de peste 60 de școli.
Profit.ro a anunțat luna trecută că Mathnasium, marcă educațională americană, care operează și în franciză în peste 1.000 de centre de învățare a matematicii din America de Nord, America de Sud, Europa, Orientul Mijlociu și Asia, intră în România tot printr-un acord de master franciză, cu planul de a deschide cel puțin 25 de centre de învățare în următorii șase ani.
CITEȘTE ȘI Premier Hospitality preia operarea hotelului Ramada Sibiu, deținut de familia CarabuleaÎn ultimii doi ani, brandul a deschis 25 de centre în Vietnam, cea mai mare piață internațională a sa, și 45 de centre în Arabia Saudită.
Odată cu acordul de franciză semnat pentru România, conducerea companiei estimează ca dezvoltarea internațională să crească cu peste 25% în 2024, comparativ cu anul precedent.