Fundația Mens Sana, care finanțează Academia de Hochei "Szekelyfoldi Jegkorong Akademia", în colaborare cu Asociația LIDER, a inaugurat, duminică, în comuna Sângeorgiu de Mureș, un patinoar acoperit în valoare de peste 1 milion de euro, finanțat în cea mai mare parte de către Guvernul Ungariei.
"În Târgu Mureș, de peste 10 ani, se construiește acel teren de hochei acoperit, și nu e gata, iar acest teren s-a construit în doar câteva luni. Este o investiție a Guvernului Ungariei, de peste 1 milion de euro, și tot ce a însemnat dotare, tot ei s-au ocupat. Au găsit aici mulți parteneri, inclusiv Academia de Hochei și Asociația LIDER, Valea Superioară a Mureșului, din care fac parte 5 primării, printre care Primăria Sângeorgiu de Mureș.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Noi ne simțim onorați că s-a construit tocmai pe teritoriul comunei noastre, dar nu pentru că se dorea într-o comună, ci pentru că este în imediata vecinătate a municipiului Târgu Mureș și este o locație unde foarte mulți mureșeni vin aici, pe malul râului Mureș, la pescuit, la sport, deci este foarte ușor accesibil acest loc pentru toți mureșenii. La inaugurarea unui teren de hochei evident că am venit pe patine. Nu știu să joc hochei, dar unul dintre cei patru copii ai mei va juca, sper. Eu l-am considerat un joc foarte dur, cu bătăi, dar am văzut statisticile în care se arată că se întâmplă mult mai puține accidente decât în fotbal, handbal sau alte sporturi. Evident că am venit cu patine, de mic copil îmi place să patinez, iar cea mai bună ocazie a fost acum și sper că și Zilele Sângeorzene, din luna aprilie, se vor încheia aici, cu un carnaval pe gheață", a declarat primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sofalvi Szabolcs, arată Agerpres.