Mid Europa vinde producătorul ceh de suplimente alimentare Walmark către Stada, ambele companii fiind prezente și în România

Mid Europa vinde producătorul ceh de suplimente alimentare Walmark către Stada, ambele companii fiind prezente și în România
scris 3 dec 2019

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care fondul de investiții Mid Europa Partners, care deține în România retailerul Profi, operatorul de servicii de sănătate Regina Maria și compania de curierat Urgent Cargus, vinde producătorul ceh de suplimente alimentare Walmark către germanii de la Stada Arzneimittel AGStada.  

Walmark, înființată în Cehia în 1990, este una dintre cele mai importante companii farmaceutice din Europa Centrală și de Est, fiind prezentă inclusiv în România din anul 2007.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Cafea de la automat vs cafenea. Există diferențe ? CITEȘTE ȘI VIDEO Cafea de la automat vs cafenea. Există diferențe ?

Mid Europa Partners este unul dintre principalele fonduri de private equity orientat către investiții în Europa Centrală și de Est. Cu birouri în Londra, Budapesta, Varșovia, Istanbul și București, Mid Europa Partners a strâns și gestionat fonduri în valoare de aproximativ 5,2 miliarde euro.

Mid Europa are o abordare pan-regională, preia companii lider de piață, în principal în industrii cu o creștere orientată spre piața locală, iar de la fondarea sa în anul 1999 a finalizat 41 de investiții în 18 țări din regiune.

La începutul anului trecut, Stada Arzneimittel a anunțat că va căuta oportunități de achiziții printre producători din domeniul farmaceutic în Europa Centrală și de Est, inclusiv România, în contextul în care compania farmaceutică germană vrea să stimuleze vânzările în regiune.

În regiune, companie este prezentă în România, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Ungaria, Albania, Croația, Muntenegru, Serbia și Bosnia și Herțegovina.

Stada este prezentă în România prin două entități: compania de vânzări Stada M&D, cu sediul în București, și centrul de cercetare Stada Hemofarm, cu sediul în Timișoara.

În 2017, Stada Arzneimittel a acceptat o ofertă de preluare de 5,3 miliarde de euro din partea fondurilor de investiții Bain Capital și Cinven, care vor prelua controlul asupra unuia dintre puținii producători independenți de medicamente generice din Europa,.

viewscnt
Afla mai multe despre
mid europa
walmark