Microsoft a încheiat un acord cu compania Occidental, care captează dioxidul de carbon din atmosferă, cu scopul de a-și reduce emisiile generate de pe urma dezvoltării AI și creșterii consumului de energie, conform FT.
Microsoft va cumpăra 500 de mii de certificate verzi de la Occidental Petroleum, pentru o sumă nedezvăluită, însă Financial Times scrie că acordul se ridică la sute de milioane de dolari. Companiile au transmis doar că este cea mai mare înțelegere de acest fel de până acum, arată BiziDay.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Înțelegerea dintre cele două are loc într-un context mai larg, în care consumul energetic al marilor companii tech a crescut considerabil, pe fondul dezvoltării și extinderii centrelor pentru AI. În mai, Microsoft a informat că emisiile sale au crescut cu aproape o treime din 2020, din cauza construirii centrelor de date necesare pentru AI. De asemenea, Google a transmis, săptămâna trecută, că emisiile sale au crescut cu aproape jumătate, din 2019, din același motiv.
Occidental, al patrulea producător de petrol și gaze din SUA, și-a dezvoltat în ultimii ani o divizie pentru captarea dioxidului de carbon din atmosferă și stocarea în subteran. În septembrie anul trecut, a vândut 250 de mii de credite către Amazon, într-un contract pe zece ani.
Criticii spun că metoda este foarte costisitoare și folosește prea multă energie pentru volumul de dioxid de carbon pe care îl captează. În plus, folosirea creditelor de carbon, în general, a fost analizată atent în ultimii ani, din cauza preocupărilor legate de cât de mult carbon este eliminat de fapt. Fiecare certificat permite cumpărătorilor să compenseze o tonă de dioxid de carbon (sau echivalentul ei în gaze cu efect de seră) rezultate din activitățile lor, prin investiții în proiecte de mediu.