Cotidianul spaniol La Vanguardia, cu sediul în Barcelona, a anunțat că nu va mai publica conținut pe platforma socială X a lui Elon Musk, care, potrivit ziarului, a devenit „o rețea de dezinformare”, la o zi după un anunț similar al cotidianului britanic The Guardian, relatează AFP.
„Fostul Twitter face virale mesaje care încalcă drepturile omului”, acuză ziarul într-un editorial, în care subliniază că va continua să urmărească conturile unor personalități, companii sau persoane de pe această rețea socială pentru „a putea să-și informeze punctual cititorii cu privire la mesajele sau dezbaterile care au loc acolo”, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Responsabilii ziarului au afirmat că au fost îngrijorați de mult timp pentru că teorii ale conspirației și disprețul față de drepturile omului sunt foarte prezente pe X. Factorul care i-a determinat în cele din urmă să părăsească rețeaua socială a fost prezentarea alegerilor prezidențiale din Statele Unite”, se arată în comunicat.
La sfârșitul alegerilor prezidențiale pe care le-a câștigat, Donald Trump și-a anunțat intenția de a-l numi pe Elon Musk – cel mai bogat om din lume, proprietar al Twitter, devenit X, în 2022 – în fruntea unei comisii responsabile cu reducerea cheltuielilor publice, împreună cu omul de afaceri republican Vivek Ramaswamy.
„Rețeaua X a fost umplută cu conținut toxic de la sosirea lui Elon Musk (…) într-un mod din ce în ce mai marcat”, afirmă La Vanguardia.
„Această rețea socială s-a transformat într-o platformă în care teoriile conspirației și dezinformarea găsesc o cutie de rezonanță”, se mai arată în comunicat.
„Prezența tot mai mare a ‘boților’ s-a înmulțit până la ridicol, în cazuri grave precum tragedia din Valencia (recentele inundații care au făcut peste 220 de morți în sud-estul țării), în timpul căreia numeroși ‘boți’ de origine indiană au luat parte la dezbateri publice pe această rețea socială”, subliniază cotidianul.
„Acest ziar constată că idei care încalcă drepturile omului, precum ura față de minoritățile etnice, misoginia și rasismul, fac parte din conținutul viral care circulă pe X, unde devin virale și captează timpul utilizatorilor pentru a câștiga mai mulți bani din reclame”, afirmă ziarul.
Miercuri, cotidianul britanic The Guardian a anunțat că părăsește rețeaua socială, pe care o consideră o „platformă media toxică”.