Consiliul UE a aprobat legislația care protejează jurnaliștii și apărătorii drepturilor omului de procesele abuzive

Consiliul UE a aprobat legislația care protejează jurnaliștii și apărătorii drepturilor omului de procesele abuzive
scris 19 mar 2024

Consiliul UE a aprobat, marți, legislația care protejează jurnaliștii și apărătorii drepturilor omului de procesele abuzive. Persoanele vizate de așa-numitele procese strategice împotriva participării publice (Strategic Lawsuit Against Public Participation, SLAPP), în general jurnaliști și apărători ai drepturilor omului, vor beneficia de o serie de garanții și măsuri procedurale. Aceste garanții și măsuri se vor aplica cererilor vădit nefondate sau procedurilor judiciare abuzive în materie civilă cu implicații transfrontaliere, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului.

Persoanele vizate de cauzele SLAPP pot solicita instanței să respingă o cerere vădit nefondată în cel mai scurt timp posibil. În cazul în care procedurile sunt considerate abuzive, instanța poate decide că reclamantul trebuie să suporte costurile procedurilor, inclusiv costurile de reprezentare juridică suportate de victima SLAPP. Pentru a se asigura că pârâtul va fi despăgubit, instanța poate, de asemenea, să dispună ca reclamantul să constituie o garanție financiară pentru cheltuielile de judecată și, în cazul în care legislația națională prevede acest lucru, pentru daunele suferite de pârât, se arată în comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News
Șeful Renault cere un fond european pentru a contracara concurența automobilelor electrice chineze CITEȘTE ȘI Șeful Renault cere un fond european pentru a contracara concurența automobilelor electrice chineze

Instanțele trebuie să ia o decizie privind respingerea anticipată a unei cauze și constituirea unei garanții financiare într-un mod accelerat, scrie G4Media.ro.

Pentru a descuraja astfel de acțiuni juridice abuzive, judecătorul poate decide, de asemenea, să supună partea care a inițiat cazul SLAPP la sancțiuni sau la alte măsuri la fel de eficiente.

Implicații transfrontaliere și hotărâri judecătorești din țări terțe

În conformitate cu directiva, se va considera că un caz SLAPP are implicații transfrontaliere, cu excepția cazului în care ambele părți au domiciliul în același stat membru ca și instanța care se ocupă de cauză și toate celelalte elemente relevante pentru situația în cauză se află în statul membru respectiv.

În cazul în care o persoană care locuiește în UE este vizată de un caz SLAPP într-o țară terță, statele membre ale UE trebuie să refuze recunoașterea și executarea acestei hotărâri din țara terță dacă aceasta este considerată vădit nefondată sau abuzivă în statul membru în cauză.

Alte măsuri de sprijin

Statele membre trebuie să instituie norme care să permită asociațiilor, organizațiilor și sindicatelor să sprijine pârâtul sau să furnizeze informații în cadrul procedurilor.

Pentru a sprijini și mai mult victimele SLAPP, statele membre vor trebui să furnizeze, într-un singur loc, informații privind garanțiile procedurale și căile de atac disponibile pentru victimele SLAPP.

Etapele următoare

Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre au la dispoziție doi ani pentru a o transpune în legislația națională.

Context. Acțiunile SLAPP sunt inițiate, de obicei, de persoane puternice, grupuri de lobby, corporații și organe de stat. Scopul lor este de a cenzura, intimida și reduce la tăcere criticii, împovărându-i cu costurile unei apărări juridice până când aceștia renunță la criticile sau opoziția lor.

Țintele tipice ale SLAPPs sunt jurnaliștii și activiștii care militează pentru apărarea drepturilor omului. Pot fi vizate și alte persoane angajate în participarea publică, cum ar fi cercetătorii și cadrele universitare. Creșterea numărului de SLAPP a fost documentată într-o serie de rapoarte privind statul de drept, evaluări ale Comisiei Europene care examinează evoluția statului de drept în statele membre ale UE și analize ale Consiliului Europei.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul ue
jurnalisti