Pentru un business nu există perioade de vacanță. Așa că, poate în ciuda protestelor partenerilor de viață, mulți dintre cei cu proiecte în derulare trimit mailuri importante către echipă sau colaboratori atunci când au timpi morți. Ca de exemplu, atunci când așteaptă avionul. Mai ales dacă se afișează automat rețelele Wi-Fi disponibile în jur, iar dacă găsim unele nesecurizate, tentația de a ne conecta devine foarte mare. Iar când vine vorba să alegem o rețea, decizia o luăm automat și inconștient, optând pentru cea pentru care nu e nevoie de eforturi suplimentare de a ne conecta. Așadar, sfârșim prin a ne citi mailurile de birou fără să ne punem problema că punem pe tavă informațiile companiei oricărui hacker. În schimb, cu un efort de câteva secunde în plus și câteva clickuri suplimentare, putem opta pentru siguranță, alegând rețeaua protejată.
O altă variantă, preferată de orice companie conștientă de riscurile de securitate, este VPN-ul, o soluție mult mai complexă și cu mult mai multe avantaje decât poate părea la prima vedere.
Virtual Private Network (VPN), așa cum reiese, de altfel, și din denumire este o rețea privată ce poate fi accesată doar de către persoanele autorizate.
Este o soluție la care companiile a căror activitate implică rețele de calculatoare și transmitere de date confidențiale pot apela pentru o securitate sporită.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Folosind un VPN, o companie poate crea o rețea virtuală pentru calculatoarele aflate în locuri diferite, indiferent că vorbim de sedii multiple, ori de angajați care lucrează remote. Printr-o astfel de rețea, angajații au acces la resursele din rețea, indiferent de locul în care se află. Siguranța rețelei este dată de faptul că nu poate avea acces oricine la rețea, chiar dacă știe adresa serverului.
Rețelele VPN nu se limitează doar la PC-uri. Conexiunile pot fi configurate inclusiv pe smartphone-uri și tablete, atât Android, cât și iOS, oferind suport în acest sens. Asta înseamnă că angajații nu sunt ”legați” de birou, ci pot realiza diverse operațiuni în cadrul rețelei de oriunde s-ar afla, de pe dispozitivul mobil. Așadar, de exemplu, pentru persoanele aflate în zona de așteptare dintr-un aeroport experiența de navigare online va fi una protejată, fără riscuri, dacă folosesc o rețea VPN.
O soluție potrivită pentru acest segment este Managed VPN oferit de Telekom Romania, în prezent lider de piață pe servicii de tip VPN și nu numai.
Managed VPN este o rețea de mare viteză, de până la 1 Gbps, care oferă o securitate sporită a datelor, bandă și continuitate garantate prin Service Level Agreement, așa că nu există riscul pentru o companie de a rămâne fără conexiune. În plus, serviciul este conceput să fie modular, scalabil și flexibil, așa că poate fi reconfigurat în orice moment dacă, de exemplu, crește numărul de puncte de lucru al unei companii care trebuie conectate.
În plus, serviciul Managed VPN permite distribuirea accesului Internet din sediul central în toate celalalte locuri în care o companie e prezentă. În acest mod scade costul total cu serviciile de conectare, iar traficul poate fi gestionat dintr-un punct unic. În plus, Telekom Romania asigură și monitorizarea proactivă a echipamentelor din rețea, sistem în care sunt integrate și cel de avertizare meteorologică, respectiv de monitorizare a lucrărilor de întreținere ale diverșilor furnizori. Sunt detalii importante, pentru că, în cazul unei furturi puternice sau al lucrărilor la rețeaua electrică, resursele pot fi relocate sau dimensionate corespunzător în zonele afectate. Monitorizarea permanentă a conexiunii Managed VPN de către Telekom permite intervenția operatorului și remedierea unora dintre deranjamente chiar înainte să fie sesizate de compania care folosește acest serviciu.
Disponibil pentru un abonament lunar, serviciul Managed VPN include instalarea, configurarea, mentenanța echipamentelor și a conexiunilor VPN și intervenții rapide în cazul unui deranjament, atunci când este cazul. De asemenea, clientul are acces online la statistici de performanță, la rapoarte privind diverși parametri și disponibilitatea acestora. Nu în ultimul rând, poate deschide și urmări reclamații.
Serviciul pus la dispoziție de Telekom Romania oferă un echipament gratuit pentru orice conexiune mai mare de 512 kbps. Acest echipament poate fi, la alegere, un laptop Dell Inspiron 5559, laptop Apple MacBook Air, o tabletă Apple iPad Air 2 WiFi+4G, tableta Samsung Galaxy Note, tableta Galaxy Tab 4 7.0 Wi T230 sau o tabletă Samsung Galaxy Tab4 WiFi+4G.
În plus, odată construită o platformă puternică și flexibilă, pot fi implementate la nivelul întregii companii soluții IP complexe: telefonie IP gratuită, servicii de teleconferință, videoconferință, supraveghere video, serviciul Managed VPN asigurând suportul pentru acestea.