VIDEO Primul flagship pregătit de producătorul chinez OnePlus pentru 2019 va dispune de un design nou

VIDEO Primul flagship pregătit de producătorul chinez OnePlus pentru 2019 va dispune de un design nou
scris 5 mar 2019

Primul flagship pregătit de producătorul chinez OnePlus pentru 2019 va dispune de un design nou, care va facilita renunțarea la “breton” cu ajutorul unui mecanism glisant.

OnePlus, producătorul chinez recunoscut pentru flagship-urile vândute la aproximativ jumătate de preț față de brandurile de top, a găsit o modalitate ingenioasă de a scăpa de bretonul considerat inestetic de foarte mulți utilizatori.

Urmărește-ne și pe Google News

Singurul motiv pentru care OnePlus și alți producători folosesc așa-numitul breton în designul telefoanelor este camera foto frontală. Unii producători, precum Samsung, au ales chiar să monteze camera foto frontală într-un orificiu făcut în ecran tocmai pentru a nu folosi breton.

Producătorul chinez OnePlus pare să fi ales, conform unor imagini neoficiale dar cu un grad mare de credibilitate, un design mai inspirat, care folosește un mecanism glisant pentru a activa și a ascunde camera foto.

Utilizatorii Facebook s-au trezit că nu mai pot dezactiva o funcție CITEȘTE ȘI Utilizatorii Facebook s-au trezit că nu mai pot dezactiva o funcție

Atunci când este pornită aplicația foto în modul selfie, telefonul va declanșa automat mecanismul glisant pentru a scoate la iveală camera frontală. În restul timpului, aceasta va fi “ascunsă” în rama telefonului.

În acest fel, producătorul poate elimina aproape complet rama de deasupra ecranului, pentru ca acesta să ocupe un procent și mai mare din partea frontală a telefonului.

OnePlus 7 ar urma să fie prezentat oficial în luna mai.

viewscnt
Afla mai multe despre
oneplus
smartphone