„Dacă nu ne temem de ce vine de acum încolo, înseamnă că nu am înțeles ce se întâmplă, pentru că aceste schimbări nu au precedent.
Ne-au trebuit secole întregi să obținem electricitate. Iar acum, dacă suntem un adoptator al inteligenței artificiale, poate că ar trebui să trecem deja la Anthropic, la cloud și poate chiar, dacă vreți diversitate, treceți la Mistral, iar pentru datele care nu pot fi compromise ajungem pe PSI”, a declarat Marcel Cobuz.
El subliniază că transformările au apărut într-un interval extrem de scurt și se produc simultan la mai multe niveluri ale economiei, afectând atât structura organizațiilor, cât și piața muncii.
„Toate aceste provocări au apărut în ultimele câteva luni, iar scara la care lucrurile se întâmplă nu are precedent. Toate aceste schimbări se petrec simultan pe mai multe niveluri”, a spus Marcel Cobuz.
Potrivit acestuia, companiile sunt deja într-un proces accelerat de transformare, iar o parte din forța de muncă riscă să fie înlocuită de automatizare și AI.
„Iată că în organigramele noastre probabil suntem ultima generație de lideri care avem doar oameni în organizațiile noastre. Am fost în Silicon Valley acum două săptămâni și am făcut un depozit pentru un robot humanoid care va fi livrat în UE, dar care deja se ocupă de toate activitățile menajere și toată această piață va crește exponențial”, a explicat el.
Marcel Cobuz estimează o creștere accelerată a pieței roboților umanoizi, de la zeci de miliarde la peste un trilion de dolari până la finalul deceniului, susținută de investițiile masive ale marilor jucători din tehnologie și infrastructură.
În paralel, infrastructura digitală și modelele de business se schimbă rapid, inclusiv prin apariția monedelor digitale și dezvoltarea centrelor de date.
„Monedele digitale sunt aici și continuă să fie folosite. Centrele de date, pentru că acum modelele de date sunt în continuă evoluție. Însă toate aceste modificări înseamnă că nu doar modul în care conducem oamenii se schimbă, ci și modul în care organizațiile funcționează”, a declarat acesta.
Impactul se vede și în performanța companiilor, unde investițiile în AI generează avantaje competitive semnificative.
„Gândiți-vă pentru câteva momente că cei care investesc în inteligență artificială consideră că au de 3,8 ori o performanță mai mare decât cei care nu folosesc AI în prezent”, a mai spus el.
În ceea ce privește Europa de Sud-Est, executivul se declară optimist, dar atrage atenția asupra decalajelor majore în competențele digitale.
„Sunt foarte optimist cu privire la potențialul pe care îl are Europa de Sud-Est să depășească lumea occidentală, care este mult mai bogată în lichidități și potențial de investiții, în acest domeniu. Provocarea este imensă, însă oportunitățile sunt chiar mai mari de atât”, a afirmat el.
În interiorul organizațiilor, AI este deja utilizată de ani buni, însă diferența o face trecerea de la sisteme controlate la unele deschise, unde rolul omului se schimbă fundamental.
„Provocarea cu care ne confruntăm astăzi - cum ținem în frâu mașinile pe măsură ce acestea deja sunt mai inteligente și preiau controlul?”, a declarat Cobuz.

















