VIDEO Doi hackeri au construit un robot care rezolvă cubul Rubik în 0,38 secunde

VIDEO Doi hackeri au construit un robot care rezolvă cubul Rubik în 0,38 secunde
scris 8 mar 2018

Robotul, care teoretic poate funcționa și mai rapid, a stabilit un nou record în rezolvarea celebrului cub al lui Rubik.

Ben Katz și Jared Di Carlo au reușit să îmbunătățească cu 40% vechiul record, care era de 0,637 secunde, construind un robot care face o rotație a cubului în 15 milisecunde.  În general, cubul Rubik poate fi rezolvat în 19 – 23 de rotații.

Urmărește-ne și pe Google News

În teorie, robotul poate face o rotație în numai 10 milisecunde, însă camerele video și software-ul care-l ghidează poate genera erori și duce chiar la distrugerea cubului la această viteză.

Pentagonul folosește tehnici de inteligență artificială furnizate de Google CITEȘTE ȘI Pentagonul folosește tehnici de inteligență artificială furnizate de Google

Sistemul este compus, în afară de controller-ul robotic, din două camere Playstation 3 Eye (care costă 7 dolari)  plasate în colțuri opuse ale cubului pentru a observa fiecare câte trei laturi ale acestuia și un software.

Prin intermediul camerelor, software-ul este cel care observă poziționarea și culorile cubului, calculând pașii necesari pentru rezolvare și transmițând instrucțiunile către cele șase motoare ale robotului.

Din momentul recepționării primei imagini de la camerele video, până la trimiterea instrucțiunilor către robot, software-ul folosit are nevoie de doar 45 de milisecunde.

viewscnt
Afla mai multe despre
robot
rubik