Vaticanul a lansat servicii bazate pe inteligență artificială pentru Bazilica Sfântul Petru

Vaticanul a lansat servicii bazate pe inteligență artificială pentru Bazilica Sfântul Petru
scris 12 nov 2024

Vaticanul a lansat luni noi servicii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru Bazilica Sfântul Petru, care permit accesul virtual la comorile arhitecturale renascentiste, precum și tururi optimizate pentru vizitatori, informează Reuters.

Noile experiențe au fost lansate înaintea "Anului Sfânt" al Bisericii Catolice sau Jubileului din 2025, marcat la fiecare sfert de secol, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
15 linii aeriene vor permite găsirea bagajelor pierdute prin rețeaua Find My CITEȘTE ȘI 15 linii aeriene vor permite găsirea bagajelor pierdute prin rețeaua Find My

''Sfântul Petru este asemenea unui cer înstelat într-o noapte de vară: te încântă cu splendoarea sa'', a spus cardinalul Mauro Gambetti, arhiparoh al Bazilicii Sfântul Petru, entuziasmat că noile instrumente vor permite o vizualizare mai bună acționând asemenea unui telescop sau unei nave spațiale.

În colaborare cu gigantul de tehnologie Microsoft, precum și cu Iconem, o companie specializată în digitalizarea siturilor de patrimoniu, Vaticanul a lansat un nou website interactiv, o replică digitală a bazilicii și două expoziții bazate peAI.

Circa 40.000 - 50.000 de persoane vizitează în fiecare zi bazilica.

Un model 3D al Bazilicii Sfântul Petru a fost construit după ce bazilica a fost scanată cu ajutorul dronelor, camerelor de luat vederi și laserelor. Datele au fost asamblate, elaborate și completate cu ajutorul algoritmilor AI.

Dronele care au survolat bazilica pe timpul nopții timp de patru săptămâni au realizat 400.000 de fotografii și au colectat un volum de date echivalent unei coloane cu o înălțime de 6 kilometri de DVD-uri.

Cifra de afaceri a industriei dezvoltatoare de jocuri video din România, în scădere CITEȘTE ȘI Cifra de afaceri a industriei dezvoltatoare de jocuri video din România, în scădere

''Oferim Bazilica Sfântul Petru nu doar lumii întregi, ci unei noi generații, într-un limbaj mai accesibil vremurilor în care trăim'', le-a declarat reporterilor președintele Microsoft, Brad Smith.

Papa Francisc a recunoscut că AI-ul poate extinde accesul la cunoaștere, dar a avertizat în mod repetat că trebuie folosit exclusiv într-o manieră etică, în beneficiul umanității.

''Utilizarea corectă și constructivă a potențialului AI, care în mod cert este utilă, dar poate fi ambivalentă, depinde de noi'', a spus el luni, când i-a fost prezentat proiectul. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vatican
bazilica sfântul petru