Tim Cook a declarat în cadrul unui interviu că Apple va lansa anul acesta servicii noi.
Spre deosebire de gadgeturile și PC-urile pe care le produce, Apple nu lansează în fiecare an servicii noi, iar serviciile reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru Apple.
Întrebat ce dacă are planuri pentru lansarea unor noi servicii în cadrul unui interviu acordat pentru postul american CNBC, Tim Cook a răspuns, simplu și misterios, că Apple va lansa într-adevăr servicii noi în 2019.
Șeful Apple a folosit pluralul ceea ce înseamnă că nu vorbim de un singur serviciu nou anul acesta din partea gigantului american. Însă toată lumea, când aude de servicii Apple noi, face legătura cu deja foarte mediatizatul serviciu de streaming.
CITEȘTE ȘI Orange România va contesta în instanță amenda de 14 milioane de euro primită de la Consiliul Concurenței: am stopat practicile comerciale înșelătoare ale unui furnizor de serviciiConform mai multor surse, Apple ar urma să lanseze un serviciu propriu de streaming video chiar în prima jumătate a acestui an, serviciu care va concura direct cu Netflix și ceilalți jucători de pe piața de streaming.
Din aceleași surse anonime se pare că Apple a alocat deja peste 1 miliard de dolari pentru producția de conținut video original, conținut care nu are în prezent unde să fie difuzat și care nu are logică fără o platformă de streaming.
Recent, Apple a încheiat mai multe înțelegeri cu marii producători de televizoare, prin care iTunes și AirPlay 2 ajunge pe televizoarele Samsung, LG, Sony și ale altor producători.
Aceste înțelegeri reprezintă un alt indiciu despre viitorul serviciu de streaming video al Apple, compania americană având tot interesul ca acesta să aibă o disponibilitate cât mai largă, geografic și tehnic, inclusiv să depășească granițele propriului ecosistem.