Termene.ro reclamă un atac cibernetic masiv, de tip DDOS, asupra platformei

Termene.ro reclamă un atac cibernetic masiv, de tip DDOS, asupra platformei
scris 17 feb 2024

Începând cu ora 4:30 azi dimineață, platforma Termene.ro este ținta unor atacuri cibernetice sofisticate de tip DDOS (Distributed Denial of Service) și Advanced Scraping.

Până în prezent, nu au fost raportate incidente de compromitere a datelor utilizatorilor sau alte prejudicii directe ca urmare a acestor atacuri, spun reprezentanții platformei.

Urmărește-ne și pe Google News
O nouă companie IT intră în insolvență. Proprietarul, fost director al Microsoft România - ridicat de polițiști CITEȘTE ȘI O nouă companie IT intră în insolvență. Proprietarul, fost director al Microsoft România - ridicat de polițiști

În urma acestor evenimente, echipa de cyber-security a Termene a luat decizia strategică de a limita accesul la platformă pentru IP-urile din afara Uniunii Europene.

"În ultimele 3-4 luni identificăm o creștere în intensitate a acestui tip de atacuri. Vrem să asigurăm toți utilizatorii Termene.ro că atât echipele noastre cât și sistemele noastre de securitate resping cu succes acest tip de ofensive. În consecință, până în acest moment nu am înregistrat nici un incident de tip ransomware sau alte forme de atacuri cibernetice care să compromită datele sau funcționalitatea Termene.ro”, a declarat Ioana Constantin, CEO  termene.ro. ”Ne-am confruntat cu provocări similare în timp. Într-un fel, complexitatea atacurilor ne-a făcut să creștem cel puțin direct proporțional eficiența măsurilor noastre de securitate. În ciuda creșterii gradului de complexitate al atacurilor măsurile noastre de securitate se dovedesc a fi eficiente”, a subliniat CEO-ul termene.ro

"Echipele noastre de cyber-security au reușit să respingă cu succes un atac complex de tip DDOS. Agresiunea digitală a început de la 4:00 când am constatat un flux crescut de date, ceea ce ne-a arătat rapid că este vorba despre un atac concertat. Datele Termene.ro și funcționarea platformei sunt în totală siguranță. Revenim cu update-uri succesive pe măsură ce situația evoluează", au mai spus reprezentanții platformei.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
termene.ro
atac cibernetic