Deutsche Telekom analizează o eventuală fuziune cu rivalul francez Orange, potrivit cotidianului german Handelsblatt, care citează manageri la curent cu situația.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Grupul german evaluază în prezent potențialul unei astfel de înțelegeri, în cadrul unui scenariu strategic, a relatat publicația germană miercuri, preluată de Reuters.
Reprezentanții Telekom și Orange nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.
Contextul este unul în care grupul german, acționarul majoritar al furnizorului elen de telecomunicații OTE, se pregătește să iasă de pe piața românească. De operațiunile Telekom România s-au arătat interesate atât subsidiara din România a grupului francez Orange, cât și compania românească RCS&RDS.
Cele două mari grupuri și-au exprimat interesul pentru Telekom România în condițiile în care, în ultimele luni, discuțiile au fost între Deutsche Telekom, pe de-o parte, și Orange România și RCS&RDS.
Telekom România Mobile Communications este al treilea jucător local de telefonie mobilă, acționarii operatorului fiind grupul OTE (Grecia) – 69,99% și Telekom România Communications (fost Romtelecom) – 29,99%, controlat la rândul său de OTE – 54,01% și Ministerul Comunicațiilor – 45,99%. Principalul acționar al OTE este grupul Deutsche Telekom (Germania), cu o participație de 46%.
CITEȘTE ȘI Twitter va elimina conturile inactiveÎn urma informației de astăzi, acțiunile Deutsche Telekom au extins câștigul consemnat în prima parte a zilei și s-au apreciat cu până la 1,6%, în timp ce titlurile Orange au urcat cu până la 1,4%.
Cei doi giganți europeni din sectorul telecomunicațiilor au discutat o potențială fuziune în 2017-2018, însă discuțiile au fost întrerupte după ce a devenit clar că tranzacția nu ar fi fost una între egali.
“Echipele interne care au studiat scenariul au ajuns repede la concluzia că nu se poate face nimic, întrucât Deutsche Telekom este mult mai mare decât Orange”, a declarat o sursă pentru Reuters în ianuarie anul trecut.
O eventuală tranzacție ar atrage, cel mai probabil, atenția autorităților de reglementare, în condițiile în care cele două companii au o prezență comună pe mai multe piețe.
Deutsche Telekom este cel mai mare operator telecom din Europa în funcție de venituri. Anul trecut, grupul german a raportat venituri de 75,6 miliarde de euro, aproape duble față de Orange, și un profit net de 2,2 miliarde de euro, cu puțin peste câștigul de 2,16 miliarde de euro obținut de francezi.