Statele Unite au dat Marii Britanii un nou avertisment referitor la grupul chinez Huawei, în urma aprobării de către o autoritate locală a construcției unui centru de cercetare și dezvoltare în domeniul cipurilor, în valoare de 1 miliard de lire sterline (1,24 miliarde dolari), în regiunea Cambridgeshire.
Consilierii din districtul South Cambridgeshire au votat joi în proporție de 9 la 1 în favoarea construirii centrului Huawei. În urma deciziei, Departamentul de Stat a reiterat acuzațiile că Huawei reprezintă un risc pentru securitatea națională, afirmând că are legături cu Partidul Comunist Chinez, relatează News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Cerem tuturor țărilor, în special celor aliate și partenere, cum este Marea Britanie, să analizeze cu atenția impactul pe termen lung al permiterii unor companii care nu sunt de încredere, cum este Huawei, să aibă acces la informații sensibile”, a afirmat vineri Departamentul de Stat, într-un comunicat pus la dispoziția CNBC.
Potrivit departamentului, Partidul Comunist Chinez dobândește tehnologie și proprietate intelectuală prin ”mijloce licite și ilicite, prin colaborări și prin înșelăciune, precum și prin investiții, cercetare comună și furt direct”.
Faptul că Huawei ”este supus autorității guvernului” înseamnă ”că nu poate exista încredere”, a avertizat departamentul.
”Considerăm că țările trebuie să poată avea încredere că partenerii lor nu le pun în pericol securitatea națională, proprietatea intelectuală sau drepturile omului. Nu poate exista încredere atunci când o companie cum este Huawei este supusă unui guvern autoritar, cum este Partidul Comunist Chinez, care nu are o justiție independentă sau legi care să interzică efectiv folosirea incorectă a datelor”, a arătat Departamentul de Stat.
CITEȘTE ȘI DPD România anunță o creștere substanțială a cifrei de afaceri în perioada pandemieiExperții afirmă că Huawei nu va avea de ales decât să predea datele din rețele către Beijing, dacă acesta va solicita acest lucru, din cauza legilor referitoare la spionaj i securitate națională.
Huawei a negat în repetate rânduri că transferă date Beijingului și insistă că grupul este independent față de guvern.
Huawei speră să angajeze 300-400 de persoane la laboratorul din Marea Britanie, unde intenționează să dezvolte și să producă cipuri optoelectronice și alte echipamente care pot accelera transmiterea datelor pe internet.
La câteva minute după votul consilierilor, Huawei a informat jurnaliștii că în următorii trei ani va cheltui 1 miliard de lire pentru centrul de cercetare și dezvoltare, în loc de suma de 400 de milioane de lire anunțată inițial.