Platforma socială Reddit, care încă nu a scăpat de protestele moderatorilor, se va alătura celorlalte rețele care dispun de etichete ce confirmă autenticitatea conturilor.
Reddit a început să testeze un sistem propriu de etichetare a conturilor, menit să indice utilizatorilor că un anumit cont este deținut într-adevăr de persoana al cărui nume este afișat.
Deocamdată, spun reprezentanții companiei, este vorba de un test limitat, în care sunt implicate doar un număr limitat de conturi.
CITEȘTE ȘI X (Twitter) lansează oficial programul de recompensare a creatorilor de conținutCompania nu oferă la această dată detalii despre sistemul de verificare, astfel că nu se știe în ce mod va funcționa procesul de verificare și dacă etichetele vor fi obținute gratuit sau contracost, ca la X (fostă Twitter).
În stadiul actual, etichetele, care sunt vizibile doar în aplicațiile de iOS și Android, apar în imediata apropiere a numelui de utilizator.
În același timp, compania continuă să promită îmbunătățirea accesibilității platformei sociale. Accesibilitatea a fost unul dintre motivele care au declanșat protestul moderatorilor, alături de obstrucționarea aplicațiilor terțe prin creșterea masivă a tarifelor de acces.