Meta și-a lansat noua rețea socială, denumită Threads, o platformă de "microblogging" cu caracteristici similare cu cele ale Twitter, o amenințare pentru grupul lui Elon Musk, care a fost deja slăbit. "Bine ați venit pe Threads!", a scris Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, pe contul său de Threads, un mesaj care a adunat câteva mii de "like-uri" în doar câteva minute, semn că această rețea de socializare nou-venită are un start fulminant, potrivit AFP.
Zuckerberg a anunțat că cinci milioane de conturi au fost create pe noua rețea socială Threads în patru ore. Printre primii se numără Richard Branson, scrie News.ro.
"Tocmai am depășit 5 milioane de înscrieri în primele patru ore", a postat Zuckerberg pe contul său oficial de Threads.
Această nouă platformă inspirată de Twitter este prezentată ca fiind aplicația de conversație scrisă pentru Instagram, cealaltă rețea socială a Meta. Ea nu a fost încă lansată în Europa.
Postările de pe Threads pot avea 500 de caractere, față de 280 pentru majoritatea utilizatorilor Twitter, și pot fi postate videoclipuri de până la cinci minute, în timp ce o postare poate fi partajată ca link pe alte platforme. Utilizatorii pot să dea unfollow, să blocheze, să restricționeze sau să raporteze alte persoane. De asemenea, utilizatorii pot filtra răspunsurile care conțin anumite cuvinte.
"Aplicația de conversație scrisă de Instagram". Aceasta este descrierea lui Threads pe Apple Store.
"Sperăm că (Threads) poate fi o platformă deschisă și primitoare pentru discuții", a scris șeful Instagram, Adam Mosseri. "Dacă asta vă doriți și voi, cea mai bună cale este să să fiți binevoitori".
Mosseri a deplâns faptul că lansarea lui Threads în Europa a fost întârziată, explicând că dacă Meta ar fi trebuit să aștepte aprobarea de la Bruxelles, ar fi așteptat și ea multe luni pentru a intra în funcțiune.
CITEȘTE ȘI FOTO InterContinental intră în România cu un nou brand hotelier exclusivist, pe un monument istoric inaugurat în 1902 și care a intrat în proprietatea unei companii ungare, statul român nedorind să își exercite dreptul de preempțiune"Eram îngrijorat că fereastra noastră se va închide, pentru că momentul este important", a explicat el pentru site-ul specializat Platformer.
În realitate, prezentarea acestei noi aplicații pare a fi similară cu cea a Twitter, cu un fir general care cuprinde deja numeroase conturi ale unor actori instituționali, printre care Netflix și site-ul de știri de specialitate The Hollywood Reporter.
Lansarea Threads intervine la doar patru luni după primele ecouri despre proiect și la doar câteva zile după un nou episod la Twitter, din care rețeaua socială a ieșit slăbită.
Sâmbătă, acționarul majoritar Elon Musk a anunțat introducerea, oficial cu titlu provizoriu, a unei limitări a numărului de mesaje care pot fi vizualizate pe cont pe zi, ceea ce a luat prin surprindere utilizatorii, agenții de publicitate și dezvoltatorii.
Această decizie vine după alte câteva care au fost prost primite de când miliardarul a preluat controlul, printre care transformarea verificării conturilor într-un serviciu plătit și concedierea aproape a tuturor echipelor de moderare a conținutului.
Luni, Twitter a dezvăluit, de asemenea, că tabloul de bord TweetDeck, foarte popular printre utilizatorii activi, nu va fi accesibil în curând decât conturilor verificate, deci plătitoare.
"Momentul este foarte bun pentru Meta", a comentat Jonathan Taplin, autor a două cărți despre giganții din domeniul tehnologiei, printre care "The End of Reality", care va fi publicată în septembrie. "Există o mulțime de oameni care au o rezistență aproape religioasă la orice are legătură cu Elon Musk".
CITEȘTE ȘI 100 de posturi pregătite în subordinea Guvernului și salarizate cu 50% mai mult decât la Palatul Victoria pentru AMEPIP - agenția care va monitoriza companiile de stat. Șefii, numiți de premier, în urma unei selecții deschisePentru el, Threads reprezintă într-adevăr o amenințare existențială pentru Twitter.
Impactul imediat al acestei lansări ar putea fi, totuși, fi limitat de faptul că Meta a ales să aștepte înainte de a oferi Threads rezidenților din Uniunea Europeană.
Gigantul vrea să își ofere timp să clarifice consecințele pentru companie și produsele sale noului Regulament privind piețele digitale (DMA), care a intrat în vigoare la începutul lunii mai, potrivit unei surse apropiate.
DMA urmărește să impună reguli specifice pentru principalele companii de internet, inclusiv Meta, pentru a preveni practicile anticoncurențiale.
Meta nu a făcut un secret din sinergiile pe care intenționează să le valorifice pentru a-și crește rapid nou-născutul, prezentându-l de la început ca o ramură a Instagram.
Instagram "este cel mai de succes produs din familia Meta", spune Pinar Yildirim, profesor de marketing la Wharton School of the University of Pennsylvania. "Nu puteau să asocieze acest nou produs Facebook, pentru că acest nume nu mai face pe nimeni să viseze".
Cu mai mult de două miliarde de utilizatori activi, Instagram le oferă celor de la Threads o rampă de lansare la care concurenții mai mici ai Twitter, de la Mastodon la Bluesky, și site-uri ultraconservatoare precum Truth Social, Parler, Gettr și Gab, nici nu ar fi putut visa, conform AFP.
Threads permite astfel utilizatorilor Instagram să se autentifice cu acreditările lor existente pentru a posta conținut pe noua platformă.
CITEȘTE ȘI Twitter, acționată în instanță pe motiv că n-ar fi plătit unei companii facturi de peste 600 de mii de dolari"Ecuația este simplă: dacă un utilizator Instagram cu un număr mare de urmăritori, precum (Kim) Kardashian sau (Justin) Bieber sau (Lionel) Messi începe să posteze pe Threads în mod regulat, această nouă platformă ar putea crește rapid și cred că bugetele de publicitate ar urma într-un interval de timp strâns", a scris analistul Brian Wieser pe Substack, o platformă de newsletter.
O serie de celebrități păreau să aibă deja conturi pe Threads în momentul lansării, printre care cântăreața Shakira, modelul Karlie Kloss și actorul Jack Black.
Această perspectivă este potențial cu atât mai îngrijorătoare pentru Twitter cu cât grupul cu sediul în San Francisco și-a văzut veniturile din publicitate topindu-se de când a preluat conducerea Elon Musk. Un exod pe care noul director general, Linda Yaccarino, sosită la Twitter în urmă cu o lună, dar care a fost foarte tăcută până acum, nu a reușit încă să îl stăvilească.