Primele concluzii ale discuției cu Sam Altman - Nou CEO interimar la OpenAI

Primele concluzii ale discuției cu Sam Altman - Nou CEO interimar la OpenAI
scris 20 nov 2023

Discuțiile cu Sam Altman, CEO-ul OpenAI tocmai demis și chemat ulterior la sediul companiei pentru negocieri, nu au ajuns, deocamdată, la o concluzie favorabilă reîntoarcerii acestuia, care dorește nu numai un nou Consiliu de Administrație, dar și noi reguli de guvernare în companie.

Fostul CEO Twitch, Emmett Shear, va prelua, la acest moment, funcția de CEO interimar OpenAI de la Mira Murati, conform The Information, citându-l pe co-fondatorul și directorul Consiliului de Administrație, Ilya Sutskever. Shear a demisionat din funcția de CEO al  Twitch, site-ul de streaming de jocuri al Amazon, la începutul acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News

Sam Altman le-a spus investitorilor că intenționează să lanseze o nouă afacere de inteligență artificială. Fostul președinte OpenAI, Greg Brockman, este de așteptat să se alăture efortului, iar proiectul este încă în dezvoltare.

Liderii OpenAI care fac eforturi ca membrii actuali ai CA, care l-au demis pe Altman, să plece sunt (deja ex-)CEO-ul interimar Mira Murati, Chief Strategy Officer Jason Kwon și Chief Operating Officer Brad Lightcap.

EXCLUSIV Operațiune după modelul FinTechOS: Acționari ai Druid transferă participații către o firmă din Olanda. Plan de a extinde compania către piața din SUA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Operațiune după modelul FinTechOS: Acționari ai Druid transferă participații către o firmă din Olanda. Plan de a extinde compania către piața din SUA

Altman este deschis să se întoarcă, dar dorește să vadă schimbări de guvernare, inclusiv revocarea membrilor actuali ai Consiliului de Administrație. 

În centrul negocierilor se află CEO-ul Microsoft Corp, Satya Nadella. Microsoft este cel mai mare investitor al OpenAI, cu 13 miliarde de dolari investiți în companie.

Primele concluzii ale discuției cu Sam Altman - Nou CEO interimar la OpenAI

Anterior a fost relatat că Sam Altman discută despre o posibilă revenire la compania din spatele ChatGPT, chiar dacă ia în considerare și lansarea unei noi companii de inteligență artificială (AI). În paralel, mulți angajați, care au aflat doar cu puțin înainte de demiterea acestuia, iau în considerare să plece la rândul lor, unii cu planul de a i se alătura lui Altman la noua companie.

Compania ar fi fost în discuții chiar luna trecută pentru a vinde acțiuni ale angajaților la o evaluare de 86 de miliarde de dolari. În aprilie, la o altă rundă de investiții, OpenAI era evaluată la 29 de miliarde de dolari.

Altman strângea fonduri pentru un proiect personalizat AI, cu numele de cod „Tigris” înainte de concedierea sa neașteptată. El a prezentat deja potențialilor investitori din Orientul Mijlociu ideea unei unități personalizate, care ar rivaliza cu NVIDIA.

Altman este creditat că l-a convins aproape singur pe CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, să angajeze 10 miliarde de dolari la companie și că a condus tranzacțiile companiei în acest an, care au alimentat o creștere de aproape trei ori a evaluării OpenAI, de la 29 de miliarde de dolari la peste 80 de miliarde de dolari.

EXCLUSIV Hornbach deschide în România un hub IT pentru toate cele 9 țări CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Hornbach deschide în România un hub IT pentru toate cele 9 țări

Aura sa a ajutat, de asemenea, la atragerea talentelor de inginerie AI pe ceea ce poate fi cea mai competitivă piață văzută în cercurile tehnologice în ultimii ani.

El a recrutat cu succes de la Google, Microsoft și alți giganți consacrați ai tehnologiei, cu pachete salariale mai sigure, promițându-le că îi va lăsa să intre la baza unei tehnologii care schimbă lumea.

Acum, unii cercetători de la OpenAI, inclusiv Szymon Sidor, unul dintre vechii angajați, au părăsit compania din cauza schimbării CEO-ului, dar nu este clar dacă se vor alătura unei noi companii a lui Altman. Sidor a confirmat plecarea.

EXCLUSIV UiPath se va implica în digitalizarea ANAF CITEȘTE ȘI EXCLUSIV UiPath se va implica în digitalizarea ANAF

Înlăturarea lui Altman a fost generată de o „defecțiune a comunicării”, nu de o „abatere”, a transmis directorul de operațiuni Brad Lightcap într-o notă internă a companiei, sâmbătă.

Investitori din OpenAI,  precum Thrive Capital, Sequoia Capital, Tiger Global, inclusiv cel mai mare susținător al său Microsoft, discută despre controlul daunelor, chiar și, eventual, împingerea Consiliului pentru a-l restabili pe Altman în funcția de CEO, temându-se de un exod în masă de angajați, au spus alte surse.

Kholsa Ventures, un susținător timpuriu al OpenAI, îl dorește pe Altman înapoi, dar „îl va sprijini în orice va face în continuare”, a transmis fondatorul vehiculului de investiții, Vinod Khosla.

EXCLUSIV Bitdefender va investi în startup-uri din zona securității cibernetice din Europa. O nouă firmă a fost înființată CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bitdefender va investi în startup-uri din zona securității cibernetice din Europa. O nouă firmă a fost înființată

Sequoia Capital a fost, de asemenea, în contact cu Altman, a declarat pentru CNBC o persoană familiarizată cu problema. Sequoia îi sprijină pe Altman și pe fostul președinte OpenAI Greg Brockman în orice aleg să facă în continuare, fie că este vorba de revenirea la OpenAI sau de crearea unui nou startup, a spus persoana. Sequoia a informat, de asemenea, Microsoft că va sprijini eforturile de a aduce înapoi Altman și Brockman, a spus persoana respectivă.

Microsoft a refuzat să comenteze oficial. Se pare că deține 49% din companie, în timp ce alți investitori și angajați controlează 49%, arată sursa citată.

Fostul președinte OpenAI Greg Brockman, care spune acum că a renunțat la postul de președinte OpenAI din cauza concedierii lui Altman, "este de așteptat să se alăture oricărui efort".

În ceea ce-l privește,  Altman este „ambivalent” privind revenirea și ar cere schimbări în Consiliul de Administrație. Altman nu a răspuns imediat la cererea de comentarii a CNBC.

 Altman a crescut în St. Louis, Missouri, și a studiat la Stanford timp de un an, marcând un fel de tradiție printre titanii tehnologiei de a abandona școala înainte de a-și obține diplomele.

Pe lângă eforturile sale cu OpenAI, el a lansat anul acesta o firmă de criptomonede care scanează irișii oamenilor pentru verificare.

Sam Altman, unul dintre fondatori, a fost demis vineri, cu acuzații, din funcția de director general (CEO), părăsind astfel compania, dar și Consiliul de Administrație, cu efect imediat.

Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al OpenAI, Inc., care acționează ca organism de conducere general pentru toate activitățile OpenAI.

EXCLUSIV UiPath se va implica în digitalizarea ANAF CITEȘTE ȘI EXCLUSIV UiPath se va implica în digitalizarea ANAF

Angajații OpenAI au aflat doar când informația a fost anunțată public.

Anunțul este privit de către analiști drept unul surprinzător, având în vedere că, în aceste ultime zile, Altman a promovat constant și intens compania și produsele sale.

EXCLUSIV Bitdefender va investi în startup-uri din zona securității cibernetice din Europa. O nouă firmă a fost înființată CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bitdefender va investi în startup-uri din zona securității cibernetice din Europa. O nouă firmă a fost înființată

Foarte recent, Altman a urcat pe scena OpenAI 2023 DevDay pentru a anunța o platformă GPT-4 Turbo mai rapidă și mai receptivă, precum și modele mai mici, specifice aplicațiilor, numite pur și simplu GPT.

Joi, Altman a participat la summit-ul Cooperării Economice Asia-Pacific din San Francisco.

"Plecarea lui Altman urmează un proces deliberativ de revizuire de către Consiliu, care a concluzionat că acesta nu a fost în mod constant sincer în comunicările sale cu Consiliul de Administrație, împiedicând capacitatea acestuia de a-și exercita responsabilitățile. Consiliul nu mai are încredere în capacitatea sa de a continua să conducă OpenAI”, este mesajul transmis acum de companie.

„Mi-a plăcut timpul petrecut la OpenAI”, a spus Altman. „A fost transformator pentru mine personal și, sper, pentru lume. Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu oameni atât de talentați. Voi avea mai multe de spus despre ce urmează mai târziu.”

EXCLUSIV Hornbach deschide în România un hub IT pentru toate cele 9 țări CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Hornbach deschide în România un hub IT pentru toate cele 9 țări

Consiliul de Administrație al OpenAI este format din cercetătorul șef al companiei, Ilya Sutskever, președintele Greg Brockman, precum și din consilieri independenți, care nu dețin acțiuni în companie: CEO-ul Quora, Adam D’Angelo, antreprenorul în tehnologie Tasha McCauley și avocatul Helen Toner de la Georgetown Center for Security and Emerging Technology. Altman a fost, de asemenea, considerat un consilier independent în Consiliu, chiar dacă era CEO al companiei.

Altman este co-fondator al OpenAI, în 2015, și a fost inițial co-președinte al companiei, alături de Elon Musk. Musk a plecat în 2018 pentru a evita un conflict de interese cu Tesla. Altman este CEO deplin din 2019.

EXCLUSIV Tranzacție - TrustChain a preluat integral Ines Group, unul dintre cei mai mari operatori independenți de telecomunicații din România. \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție - TrustChain a preluat integral Ines Group, unul dintre cei mai mari operatori independenți de telecomunicații din România. "Vrem să extindem serviciile IPTV la nivel național."

Odată cu demiterea din funcția de CEO, Sam Altman (38 de ani) va ieși și din Consiliul de Administrație al OpenAI, organizație pe care a fondat-o alături de Elon Musk (Tesla, SpaceX, PayPal), Peter Thiel (PayPal, Palantir), Reid Hoffman (fondatorul LinkedIn), Greg Brockman și Jessica Livingston. De asemenea, Greg Brockman demisionează acum din funcția de președinte al board-ului OpenAI, dar va rămâne în companie, raportând noului CEO.

În locul lui Sam Altman, poziția de CEO al OpenAI va fi ocupată, interimar, de Mira Murati, directorul de tehnologie (CTO) al companiei.

EXCLUSIV Trencadis, cu un nou acționar majoritar, alături de Frank Timiș, și-a fixat planul pe 12 luni. CIO în Guvernul Dăncilă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Trencadis, cu un nou acționar majoritar, alături de Frank Timiș, și-a fixat planul pe 12 luni. CIO în Guvernul Dăncilă

OpenAI va începe un proces de numire a unui CEO, timp în care Mira Murati va asigura interimar conducerea organizației.

OpenAI a fost înființată ca organizație non-profit cu misiunea de bază de a se asigura că inteligența generală artificială aduce beneficii întregii omeniri. Din 2019, OpenAI s-a restructurat, fiind formată din organizația non-profit OpenAI, Inc. și subsidiara sa OpenAI Global, LLC, companie cu scopuri de profit. 

În luna septembrie, aplicațiile mobile de ChatGPT pentru Android și iOS au atras 4,58 de milioane de dolari, conform datelor furnizate de Appfigures.

În luna iulie, veniturile aplicațiilor ChatGPT erau de 2,74 de milioane de dolari, cu o creștere de 30%. O lună mai târziu, acestea urcau la 3,81 de milioane de dolari, în creștere de 39%.

viewscnt
Afla mai multe despre
openai
ceo