IBM suspendă publicitatea pe X

IBM suspendă publicitatea pe X
scris 17 nov 2023

Toate campaniile de reclame cumpărate de IBM în cadrul X/Twitter au fost oprite, după ce acestea au fost afișate alături de conținut nazist.

IBM anunță că a suspendat toate reclamele de pe platforma socială X, cunoscută anterior drept Twitter, deținută deja de un an de Elon Musk.

Urmărește-ne și pe Google News

Decizia a venit după ce nonprofitul Media Matters a anunțat că reclamele IBM și ale altor mari companii de tehnologie sunt afișate alături de postări care îl promovează pe Hitler și nazismul.

CITEȘTE ȘI Pentru prima oară de când a fost cumpărată de Meta, Instagram adaugă filtre noi

„IBM are toleranță zero pentru discursul de ură și discriminare și am suspendat imediat toate reclamele de pe X, în timp ce investigăm această situație complet inacceptabilă", a anunțat compania într-o declarație oficială.

X se apără spunând că postările în cauză nu vor mai putea fi monetizate și vor fi etichetate cu „conținut sensibil”, acestea neavând oricum decât în jur de 8.000 de afișări.

De când a fost cumpărată de Musk, X și-a relaxat politicile privind conținutul și a devenit gazda mai multor postări extremiste, unele promovate chiar de acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
ibm
publicitate
x