UiPath se va angaja acum mai mult în inteligența artificială și va pune accentul nu doar pe creșterea productivității și eficienței, este mesajul românului Daniel Dines, care preia acum din nou conducerea companiei.
El a fost de acord că investițiile efectuate în ultima perioadă nu servesc în mod optim scopului de a re-accelera creșterea și au făcut ca UiPath să fie „mai puțin agil în a răspunde nevoilor clienților și au creat presiune pe termen scurt asupra marjelor operaționale”.
Acțiunile UiPath și-au pierdut aproape o treime din valoare, după ce compania de software de automatizare a anunțat o schimbare neașteptată a CEO-ului și a publicat previziuni de vânzări pentru trimestrul curent care au fost semnificativ sub estimările de pe Wall Street, potrivit Investopedia.
Acțiunile UiPath au scăzut cu aproximativ 20% de când Enslin și-a asumat conducerea unică, arată news.ro.
Dines, care a cofondat UiPath în 2005, împreună cu Marius Tirca, a spus că este nerăbdător să conducă din nou compania.
”Cu această schimbare, sunt încântat să mă întorc în funcția de CEO și aștept cu nerăbdare să conduc compania prin următoarea noastră fază de creștere profitabilă și inovare”, a spus Dines.
CITEȘTE ȘI Orange reamintește cliențillor din România - pe 1 iunie finalizează fuziunea cu Orange Romania Communications, după cumpărarea rețelelor fixe de la Telekom. Ce schimbări apar. Statul va avea 20%Perspectivele macroeconomice și tranziția în conducere influențează previziunile privind vânzările
”În timpul primului trimestru, am observat o analiză sporită a tranzacțiilor și prelungirea ciclurilor de vânzări pentru tranzacții mari multianuale. Am luat în considerare acești factori, mediul macroeconomic actual și tranziția noastră de conducere în ghidurile noastre actualizate pentru restul anului”, a spus CFO Ashim Gupta.
UiPath raportează venituri de 335 milioane dolari, dar cu o pierdere netă de peste 28 milioane dolari, co-fondatorul Daniel Dines hotărând pe acest fundal să revină la șefia companiei.
CITEȘTE ȘI Companie ucraineană de IT, cu clienți din Fortune 500, intră în România și angajează masivVeniturile de 335,1 de milioane de dolari sunt mai mari cu 16% de la an la an, iar pierderea netă, de 28,7 milioane dolari , este mai mică față de cea de 32 milioane dolari din trimestrul aferent al anului fiscal anterior, dar peste așteptările analiștilor.
Daniel Dines s-a retras din poziția de co-CEO al UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, în vara anului 2023, cedându-i atunci poziția lui Rob Enslin. Acum, acesta din urmă demisionează, iar românul Dines revine la conducere.
CITEȘTE ȘI Electronic Arts trece pe pierdere în România, dar cu un provizion ridicat. Americanii au declanșat concedieri, nu și în RomâniaAstfel, Rob Enslin demisionează din funcția de director executiv și membru al Consiliului de administrație al UiPath chiar de la 1 iunie 2024. Daniel Dines, fondator și fost director general al UiPath, va fi numit din nou CEO, tot de la 1 iunie. Dines este în prezent Chief Inovation Officer și Președinte Executiv al Consiliului.
Acum, pentru următorul trimestru fiscal, UiPath se așteaptă la venituri cuprinse între 300 și 305 milioane dolari, în continuare sub estimările de 342 milioane dolari.
CITEȘTE ȘI Elon Musk plănuiește construirea unui supercomputer xAIPentru întregul an fiscal 2025, UiPath anticipează că veniturile vor fi cuprinse între 1,405 miliarde și 1,410 miliarde dolari, ceea ce este cu mult sub estimările consensuale de 1,56 miliarde dolari.