Acțiunile Intel au crescut cu aproximativ 7%, după ce directorul general Lip-Bu Tan s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump, prelungind o creștere care a dus la mai mult decât dublarea valorii titlurilor de când guvernul SUA a intrat în acționariatul companiei, în luna august, transmite CNBC.
”Guvernul Statelor Unite este mândru să fie acționar Intel”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social, lăudându-l pe Tan drept ”foarte de succes” și subliniind lansarea recentă a unui cip Intel ”proiectat, fabricat și asamblat chiar aici, în SUA”, scrie News.ro.
La rândul său, Tan a transmis într-o postare pe X că este onorat de întâlnire și ”încântat să aibă sprijinul deplin și încurajarea” președintelui Trump și a secretarului Comerțului, Howard Lutnick. CEO-ul a precizat totodată că procesoarele Core Ultra Series 3, primul produs major construit pe tehnologia Intel 18A, au intrat deja în livrare.
În august, Casa Albă a negociat o investiție de 8,9 miliarde de dolari în Intel, achiziționând 433,3 milioane de acțiuni la un preț de 20,47 dolari pe titlu. Acea participație este evaluată acum la aproximativ 19 miliarde de dolari. De la începutul anului, acțiunile Intel au avansat cu aproape 20%.
Actuala apropiere dintre Trump și Tan marchează o schimbare semnificativă față de relația tensionată de dinaintea investiției guvernamentale. Cu doar câteva săptămâni înainte de anunț, Trump afirma că Tan este ”grav în conflict de interese” și ar trebui să demisioneze imediat, după ce senatorul Tom Cotton a ridicat semne de întrebare privind legăturile CEO-ului cu mai multe companii chineze și posibilele riscuri pentru securitatea națională.
Intel a răspuns atunci că firma, consiliul de administrație și Tan sunt ”profund angajați” în promovarea intereselor economice și de securitate ale SUA. Într-un mesaj intern către angajați, Tan a subliniat că, de-a lungul unei cariere de peste 40 de ani, a respectat „cele mai înalte standarde legale și etice”.
Lip-Bu Tan a fost numit CEO al Intel în martie 2025, într-un moment dificil pentru companie, marcat de scăderea vânzărilor și instabilitate managerială după mandatul lui Pat Gelsinger.














