Nicușor Dan: Capitala va avea un Hub prin intermediul căruia vor fi digitalizate serviciile de management urban și mobilitate urbană

Nicușor Dan: Capitala va avea un Hub prin intermediul căruia vor fi digitalizate serviciile de management urban și mobilitate urbană
scris 10 mar 2024

Primarul Capitalei Nicușor Dan afirmă că Bucureătiul va avea un Hub prin intermediul căruia vor fi digitalizate serviciile de management urban și mobilitate urbană, prouiect care beneficiază de o finabnțare de aproximativ 5,9 milioane de lei prin PNRR.

”Capitala va avea un Hub prin intermediul căruia vor fi digitalizate serviciile de management urban și mobilitate urbană. Vom avea propriile platforme digitale, care vor fi corelate cu platforma națională - Observatorul Teritorial Național. Pentru acest proiect, am semnat anul trecut cu Ministerul Dezvoltării un contract de finanțare, prin PNRR, de 5.858.013 lei. Proiectul va fi realizat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), în baza unui protocol încheiat cu municipalitatea, aprobat de Consiliul General al Municipiului București”, anunță primarul Capitalei, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform lui Nicușor Dan, hub-ul va asigura o monitorizare și o coordonare integrată a aspectelor ce țin de îmbunătățirea mobilității urbane și implicit a celor legate de calitatea vieții și a aerului.

”Concret, vom actualiza baza de date urbane a Municipiului București și vom realiza o platformă de date deschise în domeniul mobilității urbane și urbanismului. Totodată, vom pune în funcțiune o platformă pentru comunicarea cu cetațenii și formarea inițiativelor. De asemenea, vom realiza o platformă de servicii publice urbanistice”, explică edilul.

Observatorul Teritorial va integra informațiile cuprinse în documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, în special cele din planurile urbanistice generale și PUZ, pentru a sprijini autoritățile și toți factorii interesați în fundamentarea deciziilor legate de planificare teritorială.

viewscnt
Afla mai multe despre
nicusor dan
bucuresti
capitala
hub
digitalizare