MIT suspendă legăturile cu companiile chinezești

MIT suspendă legăturile cu companiile chinezești
scris 5 apr 2019

Celebra instituție de cercetare americană Massachusetts Institute of Technology a anunțat că va întrerupe colaborările pe care le are cu Huawei și ZTE.

MIT justifică decizia de a renunța cel puțin temporar la colaborarea cu cele două companii din China printr-o evaluare pe care a realizat-o și care arată aceste parteneriate reprezintă un “risc ridicat”.

Urmărește-ne și pe Google News

Drept urmare, MIT întrerupe colaborările pe care le-a desfășurat până acum ZTE și Huawei, și nici nu va mai accepta noi proiecte care să se desfășoare în parteneriat cu cele două firme.

Colaborările cu companiile chinezești vor fi reevaluate de-a lungul timpului și ar putea să fie reluate dacă circumstanțele se vor schimba, se arată în comunicarea oficială emisă de instituția americană.

Gigantul chinez Tencent, la care proprietarul eMag deține o participație de 30%, semnează cea mai mare emisiune de obligațiuni din Asia din acest an CITEȘTE ȘI Gigantul chinez Tencent, la care proprietarul eMag deține o participație de 30%, semnează cea mai mare emisiune de obligațiuni din Asia din acest an

Administratorii MIT, Maria Zuber și Richard Lester, au mai spus că s-a ajuns la concluzia că și colaborările cu companii din alte țări, precum Rusia și Arabia Saudită, trebuie evaluate mai atent decât în mod obișnuit.

Purtătorul de cuvânt al Huawei a reacționat spunând că decizia MIT este dezamăgitoare, dar că este de înțeles ținând cont de presiunea exercitată.

Guvernul american este cel care insistă să se renunțe la echipamentele produse de companiile din China din cauza riscului de securitate pe care acestea l-ar reprezenta. Statele Unite fac presiune și pe aliații săi pentru ca aceștia să nu mai folosească, spre exemplu, echipamente Huawei în rețelele naționale de comunicare.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
zte
mit