Microsoft a anunțat venituri de peste 43 miliarde dolari și profit net de peste 15 miliarde dolari în ultimele trei luni din 2020, un an în care compania a afișat rezultate record pe fondul creșterii utilizării serviciilor de cloud computing și gaming.
Divizia Azure a crescut cu 50%, iar cea de jocuri video a depășit pentru prima oară o cifră trimestrială de afaceri de 5 miliarde dolari, scrie Hotnews.ro.
Veniturile au crescut cu 17%, iar profitul net, cu 33% în ultimul trimestru din 2020, un an în care a crescut puternic utilizarea aplicației de conferințe Teams, dar au mers binr serviciile de cloud-computing și vânzările de dispozitive Surface.
2020 a fost anul în care vânzările mondiale de PC-uri au crescut cel mai mult din ultimul deceniu, ceea ce a ajutat și vânzările de Windows.
Trimestrul trecut a fost al 14-lea consecutiv în care vânzările companiei au depășit 10%.
Acțiunile au crescut cu 5%, iar capitalizarea a ajuns la 1.760 miliarde dolari.