Microsoft pregătește un competitor pentru iPad

Microsoft pregătește un competitor pentru iPad
scris 17 mai 2018

Microsoft lucrează la o tabletă cu un preț competitiv, care să ofere facilități similare și să reprezinte o alternativă la iPad.

Surse anonime apropiate companiei americane au relatat pentru Bloomberg că Microsoft construiește în prezent o versiune refăcută a tabletei sale, Surface, cu dotări și un preț apropiate de ceea ce oferă Apple cu al său iPad.

Viitorul concurent pentru iPad, va avea 10 inch, față de cei 12 inch cât măsoară în prezent modelul Surface Pro. Colțurile acestuia vor fi mai rotunjite și va include un port USB-C pentru încărcare și transfer de fișiere.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, viitoarea tabletă a celor de la Microsoft va fi și mai ușoară cu aproximativ 20%, compromisul pentru acest câștig fiind o baterie mai mică.

Mark Zuckerberg a acceptat să se întâlnească cu reprezentanți ai Parlamentului European la Bruxelles. Întâlnirea - cu ușile închise CITEȘTE ȘI Mark Zuckerberg a acceptat să se întâlnească cu reprezentanți ai Parlamentului European la Bruxelles. Întâlnirea - cu ușile închise

Tableta va rula Windows 10 Pro și va folosi un chipset Intel pentru procesare și grafică. Ca majoritatea tabletelor de pe piață, va există o versiune cu wireless și una cu suport LTE.

Va fi păstrat în continuare suportul pentru tastatura externă și stylus, însă, pentru a se încadra într-un preț competitiv, acestea vor fi vândute separat.

Spre deosebire de modelul actual al tabletei Surface Pro, care are prețuri ce încep de la 800 de dolari, tableta care se află în prezent în lucru ar urma să coste 400 de dolari, pentru a putea concura cu noua versiune de iPad lansată anul acesta.

Microsoft nu se află la prima încercare de a ieși pe piață cu un competitor pentru iPad. Compania condusă de Sundar Pichai a încercat anterior cu Surface RT, însă aceasta a reprezentat un eșec și a fost retrasă în urmă cu doi ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
surface
tableta
windows