Meta va întrerupe antrenarea AI-ului cu datele europenilor

Meta va întrerupe antrenarea AI-ului cu datele europenilor
scris 15 iun 2024

Gigantul american Meta a anunțat că a decis să întrerupă folosirea datelor generate de utilizatorii din Uniunea Europeană și Marea Britanie pentru a-și antrena sistemele de inteligență artificială.

Decizia companiei vine după presiunile la care a fost supusă de Comisia Irlandeză pentru Protecția Datelor și Biroul Comisarului pentru Informații din Marea Britanie.

Urmărește-ne și pe Google News

„Salutăm decizia Meta de a-și întrerupe planurile de a-și instrui AI-ul folosind conținut public distribuit de adulți pe Facebook și Instagram în întreaga Uniune Europeană” scrie Comisia Irlandeză pentru Protecția Datelor după anunțarea deciziei.

Apple nu va folosi datele utilizatorilor pentru a-și antrena AI-ul CITEȘTE ȘI Apple nu va folosi datele utilizatorilor pentru a-și antrena AI-ul

Meta a început de luna trecută să-și înștiințeze utilizatorii de o modificare a politicilor prin care-și dedea voie să folosească conținutul public de pe Instagram și Facebook pentru antrenarea AI-ului.

Prin conținut publica Meta înțelege toate interacțiunile care nu sunt private - postări, comentarii, fotografii, comunicări cu firmele etc.

Meta plănuia să pună în aplicarea modificarea începând cu 26 iunie. Însă, atenția oficialilor europeni asupra acestei modificări a fost atrasă de o plângere făcută de non-profitul NOYB în 11 țări europene.

NOYB atrăgea atenția, printre altele, că antrenarea AI-ul cu datele publice va fi făcută în mod implicit, dacă utilizatorii nu optează altfel. Opțiunea, însă, însemna completarea unei declarații în care utilizatorii trebuiau să noteze argumentele pentru care se opun să le fie procesate datele, iar decizia era la discreția companiei americane.

viewscnt
Afla mai multe despre
meta
ai
uniunea europeană
marea britanie